Un bărbat bănuit de camătă, șantaj și alte infracțiuni a fost prins în flagrant și reținut de polițiștii orădeni. Bărbatul, de 47 de ani, din comuna Ineu, ar fi dat bani împrumut cu dobândă, iar pe unii dintre cei care au apelat la el i-ar fi ameninţat şi şantajat. În plus, acelaşi bărbat şi-a constrâns un consătean să solicite credite de la mai multe bănci, majoritatea banilor obţinuţi oprindu-i pentru el.

Potrivit comisarului şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, vineri, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au reținut pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, un bărbat de 47 de ani, din comuna Ineu, bănuit de comiterea infracțiunilor de camătă, șantaj, instigare la înșelăciune, instigare la tentativă de înșelăciune, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual. Acesta a fost prins în flagrant delict joi, 15 octombrie a.c., în municipiul Oradea, după ce a primit 800 de lei, cu titlu de dobândă la suma de 2.000 de lei pe care, anterior, ar fi dat-o cu titlu de împrumut unui bărbat. De asemenea, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea îl bănuiesc pe acesta că, la 16 august a.c., i-ar fi solicitat prin constrângere 500 de lei, unui alt bărbat, amenințându-l că în cazul în care nu îi va remite banii, îl va agresa și îi va lua un bun mobil. „Același bărbat este bănuit că, în perioada 1- 6 septembrie a.c., l-ar fi determinat pe un bărbat de 36 de ani, din comuna Ineu, județul Bihor, să solicite, cu titlu de împrumut, de la trei instituții de creditare nebancare diverse sume de bani sau bunuri, în scopul inducerii în eroare a respectivelor instituții, deși știa că acesta din urmă nu are posibilitatea financiară de a achita ratele lunare aferente creditelor. Bărbatul de 36 de ani ar fi obținut astfel 8.000 de lei, din care ar fi păstrat 10%, i-ar 90% fi revenit bărbatului de 47 de ani reținut de polițiști”, a precizat comisarul şef Alina Fărcuţa.

Reţinut vineri, eliberat şi reţinut din nou

De asemenea, bărbatul de 47 de ani este bănuit că, în perioada 1 – 6 septembrie a.c., l-ar fi determinat pe același consătean de 36 de ani să introducă cereri de creditare la opt instituții de creditare, bancare sau nebancare, prin care a solicitat diverse sume de bani sau bunuri, cu scopul de a induce în eroare respectivele instituții de creditare, deși știa că acesta din urmă nu are posibilitatea financiară de a achita ratele lunare şi că nu le va plăti, cererile fiind însă respinse.   Totodată, bărbatul de 47 de ani este bănuit că, în perioada 11 august – 19 septembrie a.c., i-ar fi dat bani cu împrumut unui bărbat, sub titlu de dobândă, ca îndeletnicire, acesta nefiind autorizat în acest sens. Pentru suma împrumutată de 1.200 de lei, acesta ar fi solicitat o dobândă de 1.500 de euro. Același bărbat este bănuit că i-ar fi dat împrumut unui bărbat 2.000 de lei, nefiind autorizat în acest sens, urmând să primească dobândă pentru această sumă, lunar, timp de 3 luni, câte 1.500 de lei pe lună, iar în final să îi fie restituită suma totală de 6.500 de lei, constând în cei 2.000 de lei împrumutați şi 4.500 de lei dobândă. De asemenea, bărbatul de 47 de ani este bănuit că, la 25 septembrie a.c., i-ar fi dat unui bărbat 1.000 de euro împrumut, cu dobândă de 100%, fără a fi autorizat în acest sens, încheind cu acesta un contract de împrumut pentru 2.000 de euro, în care nu se consemnează nicio dobândă de restituit. Respectivul contract de împrumut a fost autentificat la un birou notarial, cu menţiunea falsă că a fost împrumutată suma de 2.000 de euro, în loc de 1.000 de euro, inducându-l astfel în eroare pe notar să încheie în fals respectivul document. Polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au extins și continuat urmărirea penală față de bărbatul de 47 de ani, bănuit de comiterea unei alte infracțiuni de șantaj. Astfel, acesta este bănuit că sâmbătă, 17 octombrie a.c., l-ar fi șantajat pe un bărbat, pe care l-ar fi căutat la domiciliu și i-ar fi transmis un termen limită pentru a-i restitui o sumă de bani luată cu dobândă, amenințându-l că, în caz contrar, îl va agresa. Duminică, 18 octombrie a.c., în urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea l-au reținut, din nou, pe bărbatul de 47 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.  Bihoreanul va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul se va adresa Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă.

Cercetări extinse

În urma extinderii cercetărilor în cauză, polițiștii o bănuiesc pe o femeie de 53 de ani, tot din comuna Ineu, de săvârșirea infracțiunii de camătă.  Aceasta ar fi preluat de la bărbatul de 47 de ani, banii pe care i-ar fi primit cu titlul de dobândă de la una din persoanele împrumutate. De asemenea, polițiștii au extins cercetările și au continuat urmărirea penală și față de bărbatul de 36 de ani, din comuna Ineu,  bănuit de comiterea infracțiunilor de     înșelăciune și tentativă la infracţiunea de înșelăciune, prin aceea că, în perioada 1 - 6 Septembrie a.c., ar fi solicitat de la trei instituții financiare nebancare sume de bani sau bunuri în scopul inducerii în eroare a instituțiilor financiare nebancare, deși știa că nu are posibilitatea financiară de a achita ratele lunare, provocând astfel un prejudiciu de 8.000 de lei și ar fi încercat, în același mod, să obțină bani de la alte 8 instituții finaciare bancare sau nebancare, solicitările fiindu-i, însă, respinse. Polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză. Pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției pentru Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Oradea.