Acţiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate de pe raza judeţului Bihor, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul virus, au continuat şi duminică.

 Potrivit comisarului şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, duminică, au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, precum și în trafic, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor. În cadrul misiunilor au fost angrenați 137 de reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii, respectiv 101 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 18 jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 7 cadre ale Poliției Locale Oradea, 3 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, 2 comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, 2 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, 2 inspectori ai Direcției de Sănătate Publică, precum și 2 inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Echipele mixte au acționat integrat, verificând respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 80 de societăți comerciale. În urma acțiunilor au fost aplicate 53 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 8.375 lei. Astfel, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască) au fost aplicate 14 sancțiuni contravenţionale, din care 2 cu amenzi în valoare de 750 de lei, iar 12 cu avertisment.  Totodată, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale cu avertisment, unor societăţi comerciale care nu respectau prevederile O.G. nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor. De asemenea, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 6.525 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Echipajele prezente în teren au aplicat alte 4 sancțiuni cu amenzi în valoare de 1.100 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.