Primeniri, demersuri, paradox Vineri, 1 august, a fost vernisată - în comuna Ţeţchea, satul Subpiatră - cea de-a treia ediţie a taberei de sculptură a studenţilor Facultăţii de Arte Vizuale din Cetatea Oradiei. Un început de gustar, care a circumscris - într-un areal paradisiac - un zglobiu paradox, lustruit, parcă, de razele soarelui, şi-ale uimitelor priviri. O finalitate a unor demersuri artistice care s-au alcătuit într-un corolar al fertilei trinităţi: Frumosul, Binele şi Speranţa au îmbrăţişat sensibilităţi generoase şi acuităţi ideatice. Elementele arhetipale ale unei lumi primenite prin gând şi simţire - lemnul, preponderent, şi piatra de calcar - au luat forme ce s-au mlădiat sub ascuţişul daltei, energizând cu căldura sufletului expresivităţi latente. După cum ne spunea dl conf. univ. Cornel T. Durgheu, decan al F.A.V., ediţia din acest an a taberei de sculptură de la Ţeţchea poate fi considerată o reuşită deplină, având chiar un atu în plus - este vorba, desigur, de valorizarea artistică a tematicii abordate -, faţă de celelalte două ediţii. O excepţie revelatoare Demnă de toată lauda este înţelegerea de care au dat dovadă Consiliul Local şi primarul Bujor Chirilă, în ce priveşte crearea unor condiţii deosebite celor 11 studenţi - sculptori - pe o perioadă de trei săptămâni - pentru ca realizarea lucrărilor să nu aibă de suferit. Se poate spune că această comună bihoreană este o excepţie revelatoare în acest colţ de ţară, având - la propriu şi la figurat o efigie de nobleţe, aceea a artei care-i bucură şi-i înalţă pe cei ce ştiu să o preţuiască. "Artiştii studenţi sunt priviţi cu simpatie de către localnici, şi chiar pot să afirm că aceştia au început să conştientizeze că lucrările de sculptură ce le înfrumuseţează ambientul - la Ţeţchea, Hotar şi Subpiatră - îi particularizează într-un fel anume, ba chiar le conferă un motiv de mândrie" - zice tânărul primar, el însuşi, de altfel, un avizat cunoscător într-ale artei şi culturii. * "Mai nu pică cheatra peste noi"... La această a treia ediţie, spaţiul expozanţilor dăltuitori în lemn şi piatră se află la câţiva zeci de paşi de casele de la marginea satului cu nume ce vorbeşte, parcă, într-un cuvânt, despre locul de vieţuire al oamenilor, acolo, sub uriaşele pleoape de piatră, gălbui-roşietice. "Subpiatră-i zice - mă lămureşte un sătean -, pentu că mai nu pică cheatra peste noi, da` dreptu-i că ne-o şi ajutat cu munca la combinat, chiar dacă-n ultima vreme s-or mai ?stricat ploile?. Îi bine şi frumos ce-or făcut artiştii ăştia tineri aicea la noi, că ne mai învăţăm şi noi cu lucruri care-ncântă ochii, da` ne mai şi dau de gândit". Nu-mi spune cum îl cheamă, că, zice, "io, dom`le, vreau să rămân anonim, ca folcloru`" . Se mai uită o dată la sculpturi, apoi se duce-n treaba lui... * Graiul miraculos al lemnului şi pietrei Sunt prezenţi, la insolitul vernisaj de pe pajiştea pâlpâind, parcă, în feţia soarelui, alături de primarul de Ţeţchea şi decanul F.A.V., şeful secţiei sculptură a facultăţii din Cetate, lect. univ. Ioan Mihele, conf. univ. Ramona Novicov, comandantul taberei, lect. univ. Rudolf Bone, autorităţi locale, preotul paroh din Subpiatră, Lucian Crişan, chiar şi o echipă de la TVR 2 - Bucureşti. Iată-i pe cei 11 cioplitori ai gândului, în materie, stilizat apoi într-o sinteză a sensurilor revelatoare: Catrinţaşu Dacian, Iercoşan Marius, Knall Levente, Bilă Cosmin, Ana Chifor, Căinar Lucian, Czavar Geza, Màdàras Peter, Hossu Zoltan, Mâţiu Cristian, Giricz Gelu. Şi-au prezentat, fiecare, lucrările crescute, parcă, din pământul ars de sudoarea şi sângele Înainte-Mergătorilor. Iar dacă te uitai mai atent, părea că iarba ascultă graiul miraculos al lemnului şi pietrei, şi-aproape că percepeai vibraţia unei magii învăluind tulburător bătăile inimii. Tinerii creatori îşi priveau cu o nedisimulată bucurie acele forme elocvente prin ceea ce sugerau privitorului, într-o adevărată fascinaţie a conotaţiilor şi sensurilor reverberate. Ei au pornit de la o idee ce le-nflorise, poate, într-o tentaţie a cunoaşterii de sine, prin ceea ce viaţa esenţializa în enigme, de la un dat arhetipal, de la acele inefabile interferenţe între pământ şi cer, între ceea ce este perisabil şi efemer, şi ceea ce transcende aparenţele ambigue şi difuze. Fie şi numai câteva titluri ale lucrărilor sunt, credem, grăitoare în acest sens: "Fereastră spre cer", "Axis Mundi", "Parabolă", "Subpiatră", "Pas", "Coloana", "Geneza" ş.a. * "Clipa ce rămâne". "Un spaţiu binecuvântat" Dna Ramona Novicov - cadru universitar care predă istoria artei la F.A.V. - a spus, între altele: "Se simte aici un aer de plenitudine şi împlinire, în aceste locuri de o mirifică frumuseţe, pe care arta încearcă să o imortalizeze în clipa care rămâne. Aici, iată, pentru a treia oară în ultimii ani, rămân nişte semne artistice care circumscriu o incintă. Lucrările acestea respiră prin încercarea de apropiere către tainele lumii, către divinitate, prin eforturi şi stăruinţe, oscilând între catabasis (coborâre) şi anabasis (ridicare). Se observă, de asemenea, o întoarcere obsesivă către simbolurile primare ce se armonizează fericit cu frumuseţea acestui spaţiu binecuvântat". Vom conchide, aşadar, că această a treia ediţie a taberei de sculptură de la Ţeţchea este încă o grăitoare dovadă că arta poate avea un rol important - şi chiar privilegiat - într-un areal pe care-l restituie comunităţii îmbogăţit cu un corolar de semnificaţii. Până când mai există oameni care privesc cu ochi buni actul artistic, arta în general, integrată firesc în arealul comunităţii, mai putem crede că Binele, Frumosul şi Speranţa vor face casă bună cu ziua de mâine...