Ziua Holocaustului a fost marcată în Israel, ieri, pe fondul sunetului sirenelor şi prin respectarea a două minute de reculegere, în memoria celor şase milioane de victime evreieşti ale nazismului, în cel de al doilea război mondial. Premierul Benjamin Netanyahu, a denunţat, la începerea acestor comemorări, o indiferenţă din partea lumii faţă de ameninţările Iranului la adresa Israelului. În prezent, în Israel trăiesc circa 207.000 de supravieţuitori ai Holocaustului, majoritatea în vârstă de 80 de ani, fără posibilitatea de a se întreţine singuri.