Specialişti din cadrul echipei pentru cooperare cu tribunalul de la Haga susţin că au descoperit locul unde se află fostul lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladici, potrivit cotidianului Glas Javnosti, citat de B92, în pagina electronică.
Fostul general a fost localizat, şi de aceea în urmă cu câteva zile ministrul Apărării, Dragan Sutanovac, i-a cerut acestuia să se predea, potrivit aceleiaşi publicaţii, care citează surse din cadrul structurilor de securitate. Potrivit acestora, localizarea lui Mladici s-a realizat în urmă cu trei săptămâni. Autorităţile îi cer acestuia să se predea, considerând că un raid în vederea arestării sale ar fi riscant, potrivit ediţiei de ieri a publicaţiei.