UE încearcă să găsească soluţii pentru ieşirea din criză
La o săptămână după lovitura primită din partea Irlandei, Uniunea Europeană încearcă să găsească, în cadrul summit-ului de la Bruxelles, soluţii pentru criza în care se află. Salvarea Tratatului de la Lisabona este subiectul principal al reuniunii de două zile, care a început ieri, a şefilor de stat şi de guvern din cele 27 de state membre.
Aflate iniţial în prim plan, problemele ridicate de creşterea preţului la petrol şi alimente nu mai prezintă o urgenţă pentru Uniunea Europeană. Agenda reuniunii la nivel înalt din Belgia s-a schimbat radical cu doar o săptămână în urmă, când irlandezii au decis, în proporţie de 53%, să refuze ratificarea Tratatului de la Lisabona.
Respingerea documentului, crucial pentru viitorul uniunii, a declanşat o adevărată criză. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a cerut liderilor europeni să găsească, în cele două zile destinate summitului, o variantă de compromis cu Irlanda. Fără acordul său, tratatul, care înlocuieşte Consituţia Europeană respinsă şi ea tot la referendum, nu poate intra în vigoare. Liderii europeni fac presiuni ca restul ţărilor să ratifice cât mai curând documentul. 18 dintre ele, printre care şi România au făcut deja asta. Lor li s-a adăugat miercuri Marea Britanie. Dar pentru ca tratatul să fie valid el trebuie să primească acceptul tuturor celor 27 de state membre. Prim-ministrul sloven, Janez Jansa, a cărui ţară se află la preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, a declarat, înaintea summitului, că în ciuda acestei răsturnări de situaţie niciun subiect de pe agenda reuniunii nu va fi ocolit. Preşedintele României, Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu vor participa şi la lucrările Consiliului European.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.