Cel puţin 500 de persoane, din trei sate creştine situate în apropiere de oraşul Jos (centrul Nigeriei), au fost ucise în timpul unor atacuri ale unor crescători de animale dintr-o etnie musulmană, a declarat ieri un oficial al statului Plateau, a cărui capitală este oraşul Jos. "Până la 500 de persoane au fost omorâte în acest act abominabil comis de crescătorii (de animale) Fulani", a declarat telefonic reprezentantul pentru Comunicare al statului Plateau, Dan Majang. El a precizat că au fost arestate 95 de persoane. Un bilanţ precedent anunţa cel puţin 100 de morţi.