Rusia riscă eliminarea din Consiliul Europei
Săptămâna viitoare va avea loc în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg o dezbatere în care se propune ridicarea acreditărilor tuturor componenţilor delegaţiei Federaţiei Ruse (18 membri şi încă 18 supleanţi), delegaţie condusă de Konstantin Kosachev din Partidul Rusia Unită. La această solicitare trebuie să-şi dea acordul sau dimpotrivă Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. O eventuală suspendare a ruşilor din Consiliul Europei ar crea o situaţie explozivă pentru viitorul apropiat al relaţiilor internaţionale.
Mişcarea poate fi foarte periculoasă prin faptul că şi alte organizaţii internaţionale din care Rusia face parte ar putea urma acelaşi exemplu. Semnele îngheţării relaţiilor dintre Rusia şi Vest au apărut deja atât din partea NATO, cât şi din partea Federaţiei Ruse, iar cel mai relevant exemplu este încetinirea activităţilor din cadrul Consiliului Rusia - NATO. Acelaşi lucru poate fi observat şi în relaţiile UE - Rusia. Aici trebuie amintit că deja au fost înaintate spre discutare în plenul Parlamentului European textele unor rezoluţii, adoptate deja de Comisia pentru relaţii externe, rezoluţii în care este solicitată blocarea fondurilor care ar fi trebuit alocate de executivul comunitar pentru cooperarea economică cu Federaţia Rusă. La o examinare mai atentă a acţiunii din Adunarea parlamentară a CE, aceasta înseamnă de fapt eliminarea unor politicieni din rândul Consiliului, ceea ce este echivalent cu declararea ca persona non grata a tuturor reprezentanţilor Moscovei. Acest lucru cu siguranţă nu va rămâne fără efecte. Mulţi dintre aceştia sunt jurişti de anvergură şi totodată persoane influente la Kremlin. Efectul va fi o presiune exercitată pe liderul rus Dimitri Medvedev şi pe premierul Putin, pentru întoarcerea „favorii", care, probabil, se va materializa într-un gest radical de răspuns şi echivalent sau, de ce nu?, mult mai mult decât atât, pentru că scoaterea ruşilor din Consiliul Europei va fi privită ca un gest de umilire. Rădăcinile acţiunii europenilor merg mult mai adânc şi este de suspectat şi implicarea Washingtonului în această acţiune. Acum, dacă Rusia va fi exclusă din Consiliul Europei, ar fi o umilinţă, dar nu un deranj prea mare la Kremlin. Adevărată miză este la Consiliul de Securitate al ONU, unde, în principiu, un mandat (orice mandat) se obţine prin votul membrilor. Aici Rusia are drept de veto şi, orice ar decide Occidentul, Rusia poate bloca (şi a făcut-o de multe ori) totul cu o singură ridicare a mâinii, îngheţând definitiv planurile Occidentului.
Mai mult ca sigur că prin eliminarea Federaţiei Ruse din Consiliul Europei se speră la preluarea iniţiativei şi de alte organizaţii internaţionale, iar prin efect de domino să se ajungă în final la rediscutarea statutului de forţă a Rusiei în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.