Remaniere de Guvern în Marea Britanie
Premierul britanic Gordon Brown urmează să anunţe, azi, o serie de măsuri de remaniere a Guvernului, dar modificările operate în structura Executivului nu vor fi majore, relatează cotidianul The Daily Telegraph în ediţia electronică.
Brown îl va prezenta pe înlocuitorul lui Ruth Kelly, fostul ministru al Transporturilor care a demisionat săptămâna trecută din raţiuni personale. Este puţin probabil ca premierul să opereze schimbări de amploare în condiţiile în care este preocupat în ultima perioadă de criza financiară, apreciază cotidianul britanic. Lordul Jones, ministrul Comerţului, ar putea, de asemenea, fi schimbat din funcţie după ce acesta a sugerat prietenilor că nu intenţionează să rămână în post, remarci aparent dezagreate de premierul laburist. Primele informaţii privind o eventuală remaniere a Executivului de la Londra au fost vehiculate în cursul verii când o parte din aliaţii premierului i-au recomandat înlăturarea ministrului Finanţelor, Alistair Darling, şi înlocuirea sa cu Ed Balls, actualul ministru al Educaţiei şi prieten apropiat al şefului Executivului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.