Mii de studenţi au protestat ieri, în oraşele italiene, faţă de reforma educaţiei propusă de Guvernul Silvio Berlusconi, care prevede reducerea bugetului pentru învăţământ, informează agenţia ANSA, citată de AFP.

Studenţii, adunaţi în Milano, Neapole şi Roma, protestează faţă de reducerea bugetului pentru educaţie cu opt miliarde de euro în următorii trei ani. Aprobat de Guvern sub forma unui decret-lege care are nevoie de aprobarea Parlamentului, proiectul este parte a unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. "Protestăm faţă reducerile prevăzute în buget. O ţară nu se poate dezvolta dacă nu investeşte în educaţie", declară Valentina Giorda, purtătorul de cuvânt al sindicatului studenţilor din Roma. Principalele confederaţii sindicale din Italia au propus declanşarea unei greve generale în instituţiile de învăţământ la 30 octombrie.