Poliţiştii bulgari au manifestat la Sofia, cerând creşterea salariilor
Aproximativ 2.500 de poliţişti bulgari au participat ieri la un protest în Sofia, solicitând, ca şi lunile precedente, creşterea salariilor şi reforme în poliţie, relatează AFP.
Poliţiştii s-au reunit într-un parc public din faţa ambasadei Cehiei, ţară care asigură în prezent preşedinţia semestrială a Uniunii Europene. Manifestanţii au declarat că urmează să îi prezinte o petiţie cu revendicările lor ambasadorului ceh, Martin Klepetko. Legea interzice celor 63.000 de poliţişti ai ţării să intre în grevă şi să manifesteze. Poliţiştii erau îmbrăcaţi în civil şi nu purtau arme. Ei au anunţat oficial că reuniunea lor nu este o manifestaţie de protest, ci că participă toţi la o "activitate de dezvoltare a spiritului de echipă". Ca urmare a altor proteste din ultimele luni în faţa Ministerului de Interne la Sofia, ministrul Mihail Mikov le-a propus săptămâna trecută o mărire a salariilor de 5 la sută, adăugând că revendicarea unei creşteri de 50 la sută este "insolentă", în această perioadă de criză economică mondială.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.