Planurile Casei Albe privind refugiaţii - Congresul se opune
Planurile Casei Albe de a primi mii de refugiaţi în plus în Statele Unite s-au confruntat luni cu o opoziţie acerbă în Congresul american, unde legislatori republicani au solicitat dreptul să revizuiască şi să respingă efortul, invocând termeri legate de terorism, relatează Reuters.
Secretarul de Stat american, John Kerry, a anunţat duminică o creştere a numărului de refugiaţi primiţi în ţară de 15.000 pe an pentru următorii doi ani. El nu a precizat însă câţi dintre aceştia vor proveni din Siria.
În conformitate cu legea actuală, Congresul nu trebuie să aprobe planul administraţiei, însă Camera Reprezentanţilor şi Senatul, ambele conduse de republicani, ar trebui să aloce bani pentru a plăti pentru orice efort suplimentar. Mulţi congresmeni, inclusiv unii democraţi, sunt îngrijoraţi că luptători islamişti care pretind că sunt refugiaţi s-ar putea strecura în ţară.
Senatorul republican Jeff Sessions, un critic al politicii de migraţie aplicate de preşedintele american Barack Obama, a spus că acest plan este scump şi periculos. "Şcolile noastre, piaţa muncii şi resursele publice sunt deja prea solicitate. Şi chiar şi la cotele actuale, nu avem capacitatea de a depista ideologia extremistă", a spus Sessions.
SUA au primit 70.000 de refugiaţi anul trecut în schimbul unui cost de 1,1 miliarde de dolari.
Activiştii pentru drepturile omului spun că administraţia Obama face prea puţin pentru a calma o criză care a forţat jumătate din populaţia Siriei să îşi părăsească ţara, sute de mii dintre aceşti oameni mutându-se în Europa şi în particular, în Germania.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.