Obama vrea o "relaţie pozitivă" cu China
Preşedintele american, Barack Obama, este hotărât să "dezvolte în continuare o relaţie pozitivă cu China". Obama a făcut această declaraţie după ce a primit scrisorile de acreditare ale noului ambasador, Zhang Yesui. Declaraţia a fost salutată de Beijing într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Qin Gang. "China apreciază atitudinea pozitivă a preşedintelui american, Barack Obama (...) vizând promovarea relaţiilor chinezo-americane", a declarat el. La rândul său, Gibbs a subliniat că, în timpul întâlnirii, preşedintele (Obama) şi-a exprimat hotărârea de a continua o relaţie pozitivă cu China. O următoare rundă de negocieri la nivel înalt între cele două ţări va avea loc la Beijing, în mai.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.