Cea de-a doua furtună tropicală din sezonul uraganelor s-a format joi, la mii de kilometri de coastele Statelor Unite, în Oceanul Atlantic, şi s-ar putea îndrepta spre nord, au avertizat meteorologii, citaţi de Reuters.

Furtuna tropicală Bertha, localizată la aproximativ 310 kilometri sud-sud-vest de insulele Capului Verde, la ora 15.00 GMT (18.00, ora României), se îndrepta spre vest-nord-vest cu 22 kilometri pe oră, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane, cu sediul în Miami. Bertha s-ar putea transforma totuşi într-un uragan, cu rafale de vânt de cel puţin 119 kilometri, a anunţat centrul pentru uragane. Experţii au preconizat că numărul furtunilor şi uraganelor din acest sezon peste medie. Sezonul uraganelor a început la 1 iunie şi se va încheia la sfârşitul lui noiembrie.