O manifestaţie de protest faţă de o intervenţie în forţă a poliţiei, soldată cu moartea unui om, a degenerat în violenţe, duminică, într-un cartier al oraşului canadian Montreal unde demonstranţii au incendiat mai multe maşini
Un cameraman a fost, de asemenea, rănit în timpul ciocnirilor.

Cel puţin trei maşini au fost incendiate în apropierea unei cazarme de pompieri care a fost devastată de manifestanţi, potrivit imaginilor prezentate de posturile de televiziune. O altă manifestaţie s-a desfăşurat paşnic în cursul dimineţii, demonstranţii protestând faţă de moartea unui tânăr de 18 ani, împuşcat mortal sâmbătă în cursul unei intervenţii a poliţiei. Manifestanţii purtau o fotografie a victimei, scandând "poliţiştii sunt ucigaşi". O patrulă de poliţie a deschis focul, sâmbătă, într-un parc din Montreal, asupra unui grup de tineri care i-au atacat pe oamenii de ordine, potrivit versiunii autorităţilor.