Noi atentate la Cairo - Cinci oameni au fost ucişi
Cel puţin cinci persoane au fost ucise vineri în trei atentate vizând poliţia de la Cairo, în plină campanie de reprimare a islamiştilor şi înaintea marcării a trei ani de la revolta în urma căreia a fost îndepărat de la putere Hosni Mubarak.
Trei atentate cu bombă au fost comise vineri, în decurs de doar câteva ore, la Cairo, vizând poliţia, cu o zi înaintea marcării a trei ani de la revolta care a condus la îndepărtarea lui Hosni Mubarak de la putere, a anunţat Ministerul egiptean de Interne. Ultimul atac a fost comis în vestul capitalei egiptene, pe o arteră importantă către Piramidele de la Giza, fără să provoace victime, a declarat Hani Abdellatif, un purtător de cuvânt al ministerului. Vineri dimineaţa capitala a fost afectată de un prim atac cu maşină-capcană, care a explodat în faţa cartierului general al poliţiei, în centrul oraşului, soldat cu patru morţi şi 70 de răniţi, potrivit Ministerului Sănătăţii. Trei ore mai târziu, o bombă a fost detonată în apropierea unei staţii de metrou din centru, rănind cinci poliţişti, potrivit aceleiaşi surse. Atacurile împotriva forţelor de ordine s-au multiplicat după ce armata l-a destituit la 3 iulie pe fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi. De atunci, Egiptul se află într-un angrenaj al violenţei. Autorităţile reprimă în sânge orice manifestaţie a susţinătorilor lui Morsi, iar ca represalii grupări jihadiste revendică atacuri comise împotriva forţelor de ordine.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.