Ministrul sirian al Agriculturii, însărcinat să formeze noul guvern de la Damasc
Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, l-a însărcinat ieri pe ministrul în exerciţiu al Agriculturii, Adel Safar, să formeze un nou guvern, a anunţat agenţia SANA, citată de AFP. "Preşedintele Bashar al-Assad a promulgat decretul prin care Adel Safar este însărcinat să formeze guvernul", afirmă SANA. Membru al Partidului Baas, Safar, în vârstă de 58 de ani, a urmat cursurile Universităţii din Damasc şi a devenit ministru al Agriculturii în 2003. Guvernul în exerciţiu, condus de premierul Mohammad Naji Otri, a demisionat la 29 martie, după două săptămâni de proteste de stradă împotriva regimului de la Damasc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.