Mii de extremişti musulmani indonezieni au protestat ieri, în mai multe oraşe, faţă de vizita preşedintelui american Barack Obama, prevăzută pentru sfârşitul lunii martie. Aproximativ 2.000 de membri ai grupului islamist Hizbut Tahrir, care militează pentru crearea unui califat în regiune, au protestat la Makassar, principalul oraş de pe insula Sulawesi. Scandând "Islamul unit nu va fi învins. Afară cu Obama", manifestanţii au distrus steaguri ale Statelor Unite. De la vârsta de şase până la zece ani, Barack Obama a locuit în Indonezia, mama sa recăsătorindu-se cu un indonezian.