Potrivit The Times, citat de Mediafax şi Agerpres, peste 400 de mercenari ruși acționează în Kiev cu ordine de la Kremlin pentru a-l asasina pe președintele Zelensky și guvernul său și pentru a pregăti terenul astfel încât Moscova să preia controlul. Grupul Wagner, o miliție privată condusă de unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui Putin și care funcționează ca o filială a statului, ar fi adus mercenari din Africa în urmă cu cinci săptămâni, misiunea fiind aceea de a decapita guvernul lui Zelensky în schimbul unei sume de bani considerabile.

Potrivit The Times, o sursă apropiată activităţilor Grupului Wagner a confirmat că în ianuarie au sosit în Ucraina între 2.000 şi 4.000 de mercenari. O parte dintre ei au fost trimişi în regiunile disputate din estul Ucrainei, autoproclamatele "republici" separatiste Doneţk şi Lugansk, în timp ce alţi 400 au intrat din Belarus şi s-au îndreptat către capitala Kiev. Mercenarilor li s-ar fi spus că Putin vrea o scurtă pauză ca să demonstreze că negociază cu Zelenski, însă i-ar fi asigurat că nu se va ajunge la niciun acord şi că demersul va fi pur şi simplu o păcăleală, potrivit unei surse apropiate de înalţi comandanţi ai Grupului Wagner.

Informații despre misiunea lor au ajuns la guvernul ucrainean sâmbătă dimineața și câteva ore mai târziu, Kievul a decretat o stare de asediu „dură” de 36 de ore pentru a căuta sabotorii ruși în oraș. De asemenea, a fost emisă avertizarea către civilii că vor fi considerați „agenți ai Kremlinului” și că riscă să fie uciși în cazul în care ies în afara orașului.

În afară de Volodimir Zelenski, pe "lista neagră" sunt incluse alte 23 de persoane, printre care premierul, întreg cabinetul de miniştri, primarul Kievului, Vitali Kliciko, şi fratele său Vladimir. Mercenarii s-ar lăuda că ştiu exact unde se află preşedintele şi membrii guvernului său în Kiev şi că îi pot localiza prin intermediul telefoanelor mobile. 
Wagner este o firmă militară privată strâns asociată "proiectelor" lui Putin în întreaga lume. Firma este proprietatea lui Evgheni Prigojin, un oligarh cunoscut drept "bucătarul lui Putin", iar grupul a efectuat operaţiuni sub acoperire în Africa şi Orientul Mijlociu, dar a fost considerat responsabil şi de încurajarea tensiunilor din estul Ucrainei în 2014.

 

Aproape 6.000 de persoane reținute în Rusia

Aroape 6.000 de persoane au fost reținute în Rusia până în prezent, în urma protestelor anti-război. Numai duminică au fost reținute 2.650 de persoane în 51 de orașe. Autoritățile ruse au reținut în total 5.794 de persoane pentru participarea la proteste în întreaga țară, de când Kremlinul a ordonat invazia Ucrainei, arată site-ul independent de monitorizare OVD-Info, citat de CNN. Doar duminică, 2.650 de persoane au fost reținute pentru proteste în 51 de orașe din întreaga țară, iar 1.225 au fost reținute numai în Moscova. Conform legislației ruse, demonstrațiile de amploare necesită solicitarea de autorizaţii, iar cererile trebuie depuse cu cel mult 15, dar nu mai puțin de 10 zile înainte de eveniment. Amenzi mari - și în unele cazuri chiar închisoare - pot fi aplicate celor care protestează fără permisiune. Persoanele fizice au voie să organizeze „pichetări simple", care sunt proteste individuale, dar nu este neobișnuit ca oamenii să fie reținuți și pentru acestea.

Joi, Comitetul de Investigații al Rusiei a avertizat că participarea la orice protest împotriva războiului este ilegală. De asemenea, a declarat că infracțiunile ar putea fi înscrise în cazierul judiciar al participanților, ceea ce ar „lăsa un semn asupra viitorului persoanei".

 

Bilanţul victimelor de ambele părţi

Bilanţul atacurilor armatei ruse a ajuns la 352 de morţi şi peste 1.600 de răniţi în Ucraina, au anunţat duminică seară autorităţile de la Kiev, în timp ce Moscova a recunoscut, pentru prima dată, că a pierdut militari în confruntări. Ministerul de Interne de la Kiev a comunicat că, potrivit noilor date, bilanţul invaziei militare ruse este de 352 de morţi, inclusiv 14 copii, potrivit agenţiei Ukrinform. La rândul său, Ministerul ucrainean al Sănătăţii a anunţat că au fost înregistrate 1.684 de persoane rănite, inclusiv 116 copii. În urmă cu câteva ore, Lyudmila Denisova, comisarul pentru Drepturile Omului al Parlamentului de la Kiev, anunţase un bilanţ de 210 morţi şi 1.100 de răniţi.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a recunoscut în premieră duminică pierderea unor militari în operaţiunea din Ucraina. "Militarii ruşi au dat dovadă de curaj în executarea misiunilor de luptă. Din păcate, există morţi şi răniţi. Dar pierderile noastre sunt mai mici decât cele ale părţii ucrainene", a declarat Igor Konacenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, citat de cotidianul Le Monde. Ministerul ucrainean al Apărării susţine, potrivit unui nou bilanţ, că aproximativ 4.500 de militari ruşi au murit în confruntările militare, dar bilanţul nu poate fi confirmat din alte surse.