Lituanienii au votat pentru reînnoirea Parlamentului
Lituanienii au votat, ieri, pentru reînnoirea Parlamentului, în cadrul unui scrutin care riscă să fie dificil pentru social-democraţii care conduc Guvernul din iulie 2001, relatează AFP.
În total de 2,690 de milioane de alegători au fost chemaţi la urne pentru a alege un nou Parlament, format dintr-o singură Cameră. Majoritatea celor 141 de deputaţi (70) sunt aleşi prin scrutin proporţional, în timp ce cealaltă jumătate este aleasă direct, prin scrutin majoritar cu două tururi. Lituanienii au fost, de asemenea, invitaţi să voteze în cadrul unui referendum pentru sau împotriva prelungirii exploatării centralei nucleare de la Ignalina, construită în anii '80, în perioada în care Lituania făcea parte din URSS. Centrala este de acelaşi tip (RBMK) ca cea din Cernobîl, în Ucraina, care a suferit un accident major în 1986. Referendumul are scopul de a exercita presiune asupra UE, care a impus închiderea definitivă a centralei la sfârşitul lui 2009, în Tratatul de Aderare a Lituaniei la blocul comunitar. Potrivit celor mai recente sondaje, Partidul Social-Democrat (LSDP) al lui Gediminas Kirkilas are un avans considerabil în faţa conservatorilor lui Andrius Kubilius, fost premier în perioada 1999-2000 şi a altor două partide populiste, Ordine şi Justiţie şi Partidul Muncii. Dar nici o formaţiune nu poate spera să obţină o majoritate absolută, potrivit institutelor de sondaje, astfel că, după alegeri, constituirea unei coaliţii riscă să fie complexă, aşa cum se întâmplă adeseori în Lituania.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.