Treizeci şi opt de persoane au fost salvate şi patru trupuri au fost recuperate din apă în urma naufragiului unei nave cu 82 de persoane la bord, în largul coastei nordice a Libanului, a afirmat ieri un purtător de cuvânt al armatei, relatează AFP.

Potrivit purtătorului de cuvânt, armata a recuperat 42 de persoane, dintre care patru decedate, în urma nafragiului navei Danny F II, sub pavilion panamez, care transporta animale provenind din Uruguay. Cei 38 de supravieţuitori sunt membri ai echipajului. Primele 13 persoane salvate au ajuns în portul Tripoli (nord) la bordul unei şalupe de salvare a FINUL, care participă la eforturile de căutare. Majoritatea supravieţuitorilor sunt pakistanezi şi filipinezi, dar şi un ucrainean. Aceştia au fost transportaţi imediat la spitalele din regiune. Căpitanul britanic al navei a decedat în acest naufragiu. Nouă nave libaneze de salvare, împreună cu o echipă medicală şi trei unităţi ale Forţei Interimare a ONU în Liban, au fost mobilizate la locul naufragiului. Potrivit armatorului, Agencia Schandy, şase pasageri (patru uruguaieni, un brazilian şi un australian) se aflau la bord, pe lângă cei 76 de membri ai echipajului. Potrivit unor surse oficiale, nava, care încerca să ajungă în Tartous (Siria) la nord de Tripoli, a trebuit să schimbe direcţia din cauza vremii nefavorabile şi să încerce să ajungă la Beirut, când s-a răsturant.