Kosovo cere ţărilor musulmane să îi recunoască independenţa
Ministrul kosovar de Externe a cerut ţărilor musulmane şi arabe să recunoască independenţa Kosovo, la şapte luni de la proclamarea ei, relatează Reuters.
Ministrul de Externe Skender Hyseni a lansat acest apel înainte de a începe o vizită în Arabia Saudită, unde se va întâlni cu secretarul general al Organizaţiei Conferinţei Islamice (OIC), Ekmeleddin Ihsanoglu. Statele Unite şi majoritatea ţărilor UE se află printre cele 46 de state care au recunocut independenţa Kosovo, însă majoritatea ţărilor musulmane ezită se recunoască noul stat. "Apelul meu permanent este recunoaşterea Kosovo", a declarat Hyseni la Priştina. "Dar nerecunoscând Kosovo îi refuzaţi dreptul la libertate şi la prosperitate economică", a adăugat el.
Hyseni a plecat ieri în Arabia Saudită, pentru o vizită de două zile, ocazie cu care va discuta şi cu alte delegaţii ale statelor membre OIC. În opinia lui, există semne din partea unor state arabe că recunoaşterea va interveni în curând. "Nu ar trebui să facem presiuni asupra lor, deoarece acestea ar putea fi contraproductive", a declarat el.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.