Jurnalist britanic ucis în Afganistan
Un jurnalist britanic de la Sunday Mirror, aflat în misiune împreună cu armata americană, a fost ucis sâmbătă într-o explozie în sudul Afganistanului, iar unul dintre colegii săi a fost grav rănit, a anunţat duminică Ministerul britanic al Apărării, citat de AFP.
Corespondentul săptămânalului duminical britanic responsabil cu subiectele de apărare, Rupert Hamer, a fost ucis în explozia unui dispozitiv artizanal, în timp ce însoţea o patrulă americană la nord-vest de Nawa, în sudul Afganistanului, a precizat ministerul, într-un comunicat. Hamer a decedat la locul exploziei, în pofida eforturilor pentru a-l reanima. Un alt jurnalist de la Sunday Mirror, fotograful Philip Coburn, a fost rănit şi se află în "stare gravă dar stabilă", a precizat ministerul. Un militar american şi un soldat afgan au murit de asemenea în această explozie, potrivit ministerului. Alţi patru soldaţi americani au fost grav răniţi.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.