În urma gafei de la Craiova, Ministrul Culturii a demisionat
Daniel Barbu a înaintat, ieri, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii, au declarat surse din Ministerul Culturii.
Demisia ministrului Daniel Barbu vine după ce acesta a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole. Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: "La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate", a spus ministrul Daniel Barbu. Marţi, Ministerul Culturii a remis un comunicat în care arăta că Barbu "regretă profund" "comparaţia nefericită" între bugetul programului de prevenire HIV şi bugetul programelor ministerului pe care îl conduce şi îşi cere scuze "tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţii inadecvate". Peşedintele PNL, Crin Antonescu, a reacţionat la declaraţiile ministrului Culturii. "Sunt consternat de afirmaţia pe care a făcut-o (...) O asemenea declaraţie nu-l reprezintă. Demisia face parte şi este un semn de nobleţe aproape în democraţie. Ca semn de respect pentru oamenii care au putut fi lezaţi de o asemenea declaraţie, eu cred că o demisie e suficient de puternică. Şi cred că un lucru la care însuşi Daniel Barbu ţine, umanistul Daniel Barbu, cred că demisia ar fi cel mai puternic mesaj adresat acelor oameni într-o suferinţă cumplită pe care Daniel Barbu n-a vrut, sunt convins, să-i jignească, dar faţă de care a făcut această afirmaţie nefericită", a spus Antonescu. Premierul Victor Ponta a confirmat demisia lui Daniel Barbu din postul de ministru al Culturii, dar a precizat că va trimite Preşedinţiei demisia doar împreună cu propunerea de numire a unui nou ministru numai după ce va discuta cu conducerea PNL şi preşedintele Traian Băsescu. Şeful Guvernului a precizat că a primit demisia lui Daniel Barbu, dar a explicat că următorul pas va fi să discute cu conducerea PNL despre persoana care va fi propusă pentru preluarea portofoliului Culturii, iar ulterior va avea o discuţie şi cu preşedintele Traian Băsescu, pentru a se pune de acord asupra numirii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.