Presa indoneziană a difuzat ieri o înregistrare video cu imagini şocante care surprinde membri ai unei mişcări religioase minoritare fiind linşaţi de numeroşi musulmani fără ca poliţia să intervină. Imaginile au fost filmate duminică într-un sat din vestul insulei Java, unde peste 1.000 de persoane, multe având săbii, au intervenit la apelul organizaţiilor islamiste pentru a împiedica o reuniune a sectei Ahmadiyah. Trei membri ai mişcării au fost omorâţi de mulţime. Înregistrarea surprinde numeroşi bărbaţi care strigau "Mare este Allah" şi "kafir" ("necredincioşi"), atacând cu pietre două dintre victime.