Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a părăsit ieri Beijingul, unde s-a angajat să coopereze strâns cu autorităţile chineze cu privire la provocări precum criza economică şi schimbările climatice, relatează AFP.

Clinton şi-a încheiat astfel turneul de o săptămână în Asia, în cadrul căruia a vizitat Japonia, Indonezia şi Coreea de Sud. Sâmbătă, Clinton a discutat cu preşedintele chinez Hu Jintao şi cu premierul Wen Jiabao, iar Statele Unite şi China au insistat asupra voinţei lor de a coopera pentru combaterea crizei economice şi a schimbărilor climatice. Clinton şi-a început ziua de ieri asistând la o slujbă religioasă într-o biserică din vestul Beijingului, supravegheată de forţele de securitate chineze. Poliţişti îmbrăcaţi în civil au îndepărtat persoanele care intrau în biserică, potrivit AFP. Ea s-a întâlnit ulterior cu reprezentanţi ai societăţii civile, în special grupuri de apărare a drepturilor femeilor, la ambasada Statelor Unite, fără a aborda însă subiecte sensibile.