Hillary Clinton promite o "nouă eră" pentru America
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a declarat ieri că Statele Unite intră într-o "nouă eră" şi a promis că va promova o "diplomaţie puternică", relatează AFP.
"Cred, din toată inima, că începe o nouă eră pentru America", a declarat fosta senatoare de New York pentru sutele de persoane, între care numeroşi diplomaţi, adunate în holul intrării din clădirea Departamentului de Stat. "Voi face tot posibilul pentru a afirma în mod clar că o diplomaţie puternică şi o dezvoltare eficientă sunt cele mai bune instrumente pe termen lung pentru a face viitorul Americii mai sigur", a subliniat ea.
Nominalizarea de către Barack Obama a fostei Prime Doamne pentru funcţia de secretar de stat a fost confirmată miercuri de Senatul american.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.