Dalai Lama a fost operat de calculi vezicali
Liderul spiritual, Dalai Lama, care a fost spitalizat joi, la New Delhi, a suferit ieri o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a calculilor vezicali, operaţia decurgând fără probleme, a declarat un consilier al acestuia, relatează AFP.
Intervenţia chirurgicală a fost una foarte rapidă, simplă şi "totul desfăşurându-se fără probleme", a menţionat Tenzian Taklha, adăugând că Dalai Lama, în vârstă de 73 de ani, urmează să fie externat azi sau mâine din spitalul din New Delhi. Liderul spiritual tibetan a fost spitalizat joi, după ce a acuzat dureri abdominale care au necesitat o intervenţie chirurgicală, dar consilierul acestuia a dat asigurări că este vorba doar de spre "analize obişnuite". Laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1989, Dalai Lama şi-a reluat activitatea la sfârşitul lunii septembrie, după o lună de convalescenţă, călătoriile sale în Germania şi Elveţia fiind anulate.
Dalai Lama trăieşte din 1959 în oraşul Dharamsala, situat în nordul Indiei, unde se află sediul Guvernului tibetan în exil.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.