Cinci persoane, bănuite că pregăteau un atac terorist asupra ziarului danez Jyllands-Posten, au fost arestate în Danemarca şi Suedia. "Serviciile de informaţii daneze au arestat miercuri patru persoane, bănuite că pregăteau un atac terorist la Copenhaga", se arată într-un comunicat PET. În acelaşi timp, serviciul suedez de informaţii (SAPO) a anunţat arestarea, în Suedia, a unui al cincilea suspect, care avea legături cu complotul din Danemarca. PET a precizat că ţinta atacului era sediul din Copenhaga al cotidianului Jyllands-Posten, vizat de numeroase ameninţări.