Poliţia ungară a arestat 5 persoane, după ce 3 tinere au fost ucise într-o mişcare de panică, la sfârşitul săptămânii trecute, într-o discotecă aglomerată din Budapesta. "Poliţia a arestat cinci persoane în cazul din clubul West-Balkan, între care trei organizatori şi doi proprietari ai localului", a declarat ministrul Sandor Pinter. Trei tinere au fost ucise în noaptea de sâmbătă spre duminică, de mulţimea care s-a îndreptat, spre ieşirea clubului. "Iresponsabilitatea umană a costat viaţa a trei persoane, iar vieţile a alte câteva sute au fost în pericol", a declarat Pinter.