CD-urile compromiţătoare pentru guvernele occidentale
Avocatul lui Radovan Karadzici susţine că acesta păstra pe CD-uri codate înregistrări ale discuţiilor cu lideri străini, precizând că este vorba de foarte mult material compromiţător la adresa guvernelor occidentale, informează cotidianul Blic în ediţia electronică.
"Radovan Karadzici păstra pe CD-uri înregistrări cu lideri străini precum Bill Clinton, Tony Blair, Madeleine Albright, Bernard Kouchner şi Slobodan Miloşevici, doar pentru a da câteva nume. Există mult material compromiţător la adresa guvernelor occidentale", a declarat avocatul Svetozar Vujacici, membru al echipei de apărare a lui Radovan Karadzici. Există, de asemenea, o înregistrare care conţine o conversaţie a lui Karadzici cu Miloşevici, în care vorbesc despre detaliile înţelegerii cu Richard Holbrooke. Aceştia discută despre retragerea lui Karadzici din toate funcţiile, caz în care nu va fi pus sub acuzaţie.
"Aceste CD-uri conţineau discuţii referitoare la cum Alija Izetbegovici a acceptat crima de la Markale şi la implicarea anumitor guverne în crimele de la Srebreniţa şi Bratunaci", a declarat Vujacici.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.