Preşedintele Traian Băsescu, aflat în aceste zile într-o vizită de lucru la Kiev, Chişinău, Baku, Tbilisi şi Ankara, pe lângă abordarea problemei georgiene, care cu siguranţă nu va duce la niciun rezultat concret, va încerca să identifice şi unele soluţii comune pentru securitatea la Marea Neagră, o temă preferată a domniei sale pe care o aruncă în luptă pe unde apucă, mai ales că în cazul altor abordări nu are ce să facă sau ce să spună pentru a avea un efect pe scena politică internaţională.
Ceea ce nu a înţeles încă domnul preşedinte este că nici în cazul problemei Mării Negre nu are nicio influenţă şi niciun cuvânt de spus. La începutul mandatului său, Băsescu avea o frază preferată - numind Marea Neagră lac rusesc, expresie intrată în limbajul popular. Domnia sa se arăta încrezător că va putea schimba această stare de fapt, pentru ca România să se manifeste mai activ şi mai pregnant în această zonă. Ideile preşedintelui, de altfel, lăudabile, dar inutile în contextul actual, au ajuns şi până la urechile mai marilor de la Kremlin, care nu s-au supărat deloc, dar cu prima ocazie a convins şi minţile cele mai sceptice că Marea Neagră este de fapt o proprietate aproape rusească. Absolut nimeni nu poate mişca nimic în zonă fără aprobare de la Moscova şi mai ales nimeni nu mişcă pe traseele resurselor energetice. Spunem o proprietate aproape rusească, deoarece Marea Neagră este mai mult o afacere ruso-turcă, stabilită în 1936, prin Tratatul de la Montreux, conform căruia nimeni nu poate trece prin strâmtorile Dardanele şi Bosfor fără aprobarea expresă a Ankarei. Se poate spune fără niciun dubiu că Moscova deţine puterea la Marea Neagră, iar Turcia, cheile care valorifică puterea rusească. Restul statelor riverane Mării Negre nu prea au altceva de făcut decât să tacă şi să accepte situaţia, iar dacă aleg să nu tacă, atunci cu siguranţă nimeni nu le va băga în seamă. Bulgaria a înţeles acest lucru şi joacă după regulile Kremlinului. Ucraina se zbate zadarnic pentru a ieşi de sub influenţa rusă şi cu cât o face mai mult cu atât se prinde mai tare. Georgia învaţă pe pielea ei în aceste zile cum e să calci pe coadă monstrul rusesc.
România a organizat, în iunie 2006, forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat, o iniţiativă lăudabilă, dar fără rezultate. Rusia a făcut doar act de prezenţă, iar toate lucrurile discutate în cadrul dezbaterilor au trecut pe lângă ea ca o adiere de vânt, care nu a avut darul a deranja nicio clipă. Nici celelate state riverane Mării Negre nu s-au arătat prea entuziasmate de reuniune, semn că ştiu prea bine cum stau lucrurile şi trebuie să fii destul de dezaxat, să superi Rusia. Atunci Moscova a refuzat să semneze documentul final al reuniunii, iar o recentă declaraţie a ministrului rus de Externe punctează foarte clar cum stau lucrurile - „Iniţiativele româneşti la Marea Neagră sunt bune doar pentru a fi contracarate".
Un lucru este cert - disoluţia sovietică nu a avut loc anarhic. Trupele ruseşti au rămas în punctele cheie ale Mării Negre. Astfel au apărut premisele pentru conflictele îngheţate din zonă, iar oricine va ameninţa stăpânirea Moscovei va avea de a face cu armata Federaţiei Ruse. Întrebaţi Georgia cum stă treaba.