Bilanţul morţilor în urma cutremurului din sud-vestul Chinei număra, ieri, 22.069 de persoane la nivel naţional, în timp ce 168.669 de persoane au fost rănite, potrivit Biroului pentru situaţii de urgenţă din cadrul Consiliului de Stat, relatează agenţia China Nouă, în pagina electronică.

Numai în provincia Sichuan s-au înregistrat 21.577 de morţi şi 159.006 răniţi. În regiunile vecine au fost 364 de morţi în Gansu, 109 în Shaanxi, 15 în Chongqing, doi în Henan, unul în Yunnan şi tot o persoană în Hubei. Biroul de Seismologie din Sichuan a anunţat că 4.432 de replici au fost înregistrate până joi noaptea, în urma cutremurului care a devastat luni provincia chineză Sichuan.
Cea mai puternică replică a seismului a avut magnitudinea 6,5, au precizat vineri dimineaţă surse din cadrul biroului.