Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, l-a sunat ieri pe preşedintele ales ucrainean, Viktor Ianukovici, pentru a-l felicita şi a salutat "o nouă etapă pozitivă pentru consolidarea democraţiei în Ucraina", a anunţat preşedinţia americană. Ianukovici a câştigat scrutinul cu 48,95 la sută din sufragii în faţa rivalei sale, premierul Iulia Timoşenko, însă aceasta nu şi-a recunoscut încă înfrângerea. OSCE a apreciat luni că "alegerile (au fost) transparente şi corecte".