Preşedintele american, Barack Obama, a părăsit, ieri, Beijingul la finalul primei sale vizite în China, şi a plecat spre Coreea de Sud, ultima etapă a unui turneu asiatic de o săptămână care l-a condus deja în Japonia şi la forumul APEC de la Singapore, informează AFP.

Barack Obama şi-a încheiat vizita începută duminică seara - cea mai lungă etapă a turneului întreprins în Asia - cu întâlniri cu premierul Wen Jiabao axate pe teme comerciale şi o vizită la Marele Zid Chinezesc. În ziua precedentă a avut discuţii cu omologul său, Hu Jintao. Chiar dacă pe parcursul acestei vizite nu s-au înregistrat progrese concrete în dosarele importante precum schimbările climatice, criza economică, diferendurile comerciale sau yuanul, cele două părţi s-au arătat mulţumite. Barack Obama îşi încheie periplul azi, în Coreea de Sud, un aliat al Statelor Unite, unde dosarul nord-coreean este de aşteptat să fie una dintre temele centrale de discuţie.