Un comando al poliţiei a intervenit ieri la bordul unui avion al companiei KLM, pe aeroportul din Koln, din vestul Germaniei, şi a arestat doi suspecţi de terorism, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei regionale, relatează AFP.

Asaltul echipei speciale de intervenţie a poliţiei a avut loc la ora 06.55 (07.55, ora României). Poliţiştii au arestat un somalez de 23 de ani şi un german de origine somaleză, în vârstă de 24 de ani, a adăugat purtătorul de cuvânt al poliţiei regionale din Renania de Nord-Westfalia, Frank Scheulen. Aceştia au fost arestaţi la bordul unui avion al companiei KLM, care urma să ajungă la Amsterdam, a precizat el. Poliţia a descoperit în apartamentele lor scrisori de adio în care îşi exprimau dorinţa de a muri pentru jihad, au relatat două posturi de televiziune. Potrivit site-ului cotidianului german Bild, cele două persoane erau supravegheate "de mai multe luni".
Trei terorişti au fost reţinuţi, în septembrie 2007, în regiunea Sauerland (vestul Germaniei), fiind suspectaţi de pregătirea atentatelor cu maşină-capcană de mare aploare împotriva obiectivelor americane din Germania. Cele trei persoane, Daniel Schneider, Fritz Gelowicz şi Adem Yilmaz, cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani şi presupuşi membri ai unei mişcări islamiste din Uzbekistan, Uniunea Jihadului Islamic, vor fi judecate la Dusseldorf (vestul Germaniei), a anunţat la începutul lunii septembrie Parchetul General Federal, autoritate competentă în cazurile de terorism. Germania figurează printre ţintele declarate ale mai multor mişcări islamiste.