Aproximativ 200 de membri ai familiilor manifestanţilor arestaţi în urma protestelor declanşate sâmbătă de realegerea preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, solicitau, ieri dimineaţa, eliberarea lor, în faţa tribunalului revoluţionar de la Teheran, relatează AFP.
Externe
Trezorierul reţelei al-Qaida din Yemen şi Arabia Saudită a fost arestat
- 15 Iunie 2009
- Citeste
UE este preocupată de "presupusele nereguli" din Iran
Preşedinţia cehă a Uniunii Europene s-a declarat preocupată sâmbătă de "presupusele nereguli" din timpul scrutinului prezidenţial din Iran şi de "violenţele" care au urmat, relatează AFP.
- 15 Iunie 2009
- Citeste
Britanicii critică Scutul american
Comisia de externe a Parlamentului britanic a dat publicităţii un raport în care se precizează că scutul american antirachetă riscă să nu consolideze securitatea Europei, ci să afecteze interesele NATO, dacă va fi implementat, în ciuda opoziţiei Rusiei.
- 15 Iunie 2009
- Citeste
Berlusconi se consideră victima unei campanii "subversive"
Silvio Berlusconi s-a declarat victima unei campanii calomnioase "şi chiar subversive (...) ce vizează înlăturarea premierului şi înlocuirea acestuia cu o persoană care nu a fost aleasă de cetăţenii italieni", relatează AFP.
- 15 Iunie 2009
- Citeste
Confruntări la Teheran, între poliţie şi susţinătorii lui Mir Hossein Moussavi
Noi confruntări au izbucnit ieri, la Teheran, între aproximativ 200 de susţinători ai lui Mir Hossein Moussavi şi poliţie, care a folosit gaze lacrimogene, relatează AFP. Manifestanţii, care protestau în piaţa Vali Asr faţă de realegerea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, au scandat din nou "Moarte dictatorului!" şi au aruncat cu pietre spre poliţie.
- 15 Iunie 2009
- Citeste
Vladimir Voronin va stabili săptămâna viitoare, data alegerilor anticipate
Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a anunţat ieri, că săptămâna viitoare va stabili data alegerilor parlamentare anticipate, relatează PRO TV Chişinău.
- 13 Iunie 2009
- Citeste
Trupurile altor trei pasageri ai aeronavei Airbus recuperate
Alte trei corpuri neînsufleţite au fost recuperate de Marina braziliană, ridicând numărul total al trupurilor recuperate până în prezent la 44, dintre cele 228 de persoane aflate la bordul aeronavei Airbus a companiei Air France, a anunţat un purtător de cuvânt militar, relatează AFP.
- 13 Iunie 2009
- Citeste
Acord între UE şi SUA privind condiţiile de transferare a foştilor deţinuţi de la Guantanamo
Statele Unite şi Uniunea Europeană au ajuns joi la un acord politic cu privire la condiţiile de transferare a foştilor deţinuţi de la Guantanamo către Europa, fără ca Washingtonul să se angajeze să primească vreunul pe teritoriul său, potrivit unor diplomaţi europeni, relatează AFP.
- 13 Iunie 2009
- Citeste
Propunere pentru funcţia de ambasador SUA în România
Preşedintele american Barack Obama l-a propus pe avocatul Mark Gitenstein ca ambasador al Statelor Unite în România. În timpul campaniei electorale din SUA, Gitenstein a donat peste 4000 de dolari pentru campania vicepreşedintelui Joe Biden şi 1500 de dolari pentru campania actualului secretar de stat, Hillary Clinton.
- 13 Iunie 2009
- Citeste


