Preşedintele american Barack Obama l-a propus pe avocatul Mark Gitenstein ca ambasador al Statelor Unite în România. În timpul campaniei electorale din SUA, Gitenstein a donat peste 4000 de dolari pentru campania vicepreşedintelui Joe Biden şi 1500 de dolari pentru campania actualului secretar de stat, Hillary Clinton.

Viitorul ambasador american în România a făcut parte dintre consilierii echipei de tranziţie pe care Obama a numit-o până la învestirea sa în funcţie. În vârstă de 63 de ani, Gitenstein este un expert specializat pe probleme de securitate naţională şi libertăţi civile. De-a lungul carierei sale, Gitenstein a lucrat pentru mai multe firme de avocatură şi a ocupat funcţii de conducere în diferite departamente aflate sub coordonarea guvernului american. Pentru o perioadă de 17 ani a lucrat la Senat, atât la biroul personal al senatorului Joe Biden, actual vicepreşedinte, cât şi consilier în comisia juridică a Senatului. Într-o primă fază, Mark Gitenstein a fost favorit pentru a conduce Biroul pentru politică legală din Departamentul Justiţiei, o funcţie importantă asemănătoare cu cea de procuror general adjunct, dar candidatura sa a fost repinsă din cauza intenselor campanii de lobby pe care le-a desfăşurat pentru Camera Americană de Comerţ. În Statele Unite, numirile de ambasadori au un specific mai aparte faţă de alte state. Nu sunt puţine cazurile când sunt numiţi ambasadori care nu sunt diplomaţi de carieră. De asemenea, desemnarea ambasadorilor poate avea la bază şi contribuţia lor financiară sau de altă natură în campania partidului care propune candidatul la preşidenţia ţării. Trebuie menţionat faptul că postul de ambasador al Statelor Unite în România este vacant de aproape jumătate de an, iar cel mai probabil anunţul desemnării noului ambasador va vini doar spre toamana acestui an. Propunerea lui Mark Gitenstein de către Casa Albă în funcţia de ambasador nu înseamnă neapărat că poate fi considerat deja ca ocupând această funcţie. Nominalizarea este făcută de Casa Albă, iar candidatul trebuie să obţină acordul ţării gazdă, după care urmează să fie audiat de Comisia pentru relaţii externe din Senat. Apoi urmează votul în plenul Senatului. Procedura poate fi scurtă, dar la fel de bine se poate întinde pe o perioadă de mai multe luni.