Ziua Naţională a Franţei, sărbătorită şi la Oradea
Sâmbătă, sub egida Fundaţiei Franco-Române Oradea, în municipiu a fost marcată Ziua Naţională a Franţei. Astfel, la monumentul Eroilor Francezi, din Parcul 1 Decembrie, a avut loc un ceremonial de omagiere a eroilor francezi, urmat de depuneri de coroane din partea instituţiilor orădene. Manifestarea a debutat cu interpretarea imnurilor de stat ale României şi Franţei.
Au fost prezente oficialităţi locale şi judeţene, cadre militare active şi în rezervă - reprezentanţi ai UNCMRR, numeroşi francofoni, un grup de măicuţe mariane, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor. Ceremonialul de omagiere a debutat cu interpretarea imnurilor de stat al României şi al Franţei, iar cuvântul de deschidere al manifestării i-a aparţinut conf. dr. Constantin Mălinaş. După discursurile oficialităţilor locale şi judeţene, a fost oficiată o slujbă Te Deum de către un sobor de preoţi ortodocşi şi romano-catolici, aceasta fiind urmată de depuneri de coroane de flori din partea Prefecturii şi Consiliului Judeţean Bihor, Primăriei municipiului Oradea, a Fundaţiei Franco-Române Oradea, din partea UNCMR Bihor, respectiv din partea Universităţii din Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.