2 aprilie este data la care se sărbătorește, în întreaga lume, Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului, prin iluminarea în albastru a unor clădiri importante și prin manifestări de conștientizare a acestei afecțiuni.

 

Pentru a marca această zi, Asociația SOS Autism Bihor a organizat, ieri, o serie de evenimente, care au debutat la sediul asociației, cu ,,Ziua porților deschise”.

De ani de zile, Asociația SOS Autism Bihor organizează marșuri, concerte, proiecții de filme, iluminează în albastru clădirea Teatrului Regina Maria, lansează baloane albastre, toate acestea pentru a marca, așa cum se cuvine, ziua de 2 aprilie.

Și în acest an, SOS Autism Bihor a pregătit o serie de manifestări, pentru a celebra Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, manifestări care au debutat la sediul asociației, din strada Miron Pompiliu nr. 5, cu ,,Ziua porților deschise”.

Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a ales, și de această dată, să sprijine și să fie alături, ca parteneri, de Asociaţia SOS Autism Bihor.

Sub deviza „Trăieşte o clipă în mintea unei persoane cu autism”, participanţii au vizitat Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități SOS Autism Bihor şi au participat la o oră de terapie pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist, pentru a înţelege suferinţele acestor tineri şi a părinţilor lor.

„Dorința noastră este de a contribui la construcția unei societăți pregătite să accepte și să integreze copiii și tinerii cu autism”, a fost mesajul transmis de Simona Zlibuț, președintele Asociaţiei SOS Autism Bihor.

Printre cei prezenți la eveniment s-au aflat Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea, şi Arina Moș, directorul DAS Oradea.

Evenimentele dedicate Zilei Mondiale de Conștientizare a Autismului au continuat ieri cu un marş de conştientizare şi sensibilizare a comunităţii cu privire la tinerii şi persoanele cu forme grave ale autismului. Participanții la marș au pornit din faţa magazinului „Crişul”, pe traseul str. Republicii şi Piaţa Unirii, unde a fost asamblat un puzzle uriaș, reprezentând sigla Asociației SOS Autism Bihor. Îmbrăcați în tricouri albastre, aceștia au împărțit trecătorilor broșuri despre asociație și centrul de zi, încercând să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că aceste persoane există şi au nevoie de sprijinul comunităţii din care fac parte.

„Prin acest marș dorim să facem un apel la solidaritate și la impactul pozitiv pe care îl are incluziunea socială a persoanelor cu autism”, a precizat Simona Zlibuț.

În semn de solidaritate cu persoanele cu tulburări din spectru autist, clădirea Primăriei Oradea a fost iluminată aseară, pentru câteva ore, în albastru, culoare care reprezintă simbolul conştientizării autismului.