Zilele comunei Paleu
Locuitorii din Paleu au sărbătorit, în acest sfârşit de săptămână, Zilele comunei, fiii satului adunându-se, sâmbătă şi duminică, pe păşunea din Săldăbagiu de Munte, acolo unde au avut loc majoritatea evenimentelor puse la cale de organizatori. Din program nu au lipsit concertele, spectacolele susţinute de majorete, meciurile de fotbal sau chiar demonstraţiile de arte marţiale. Pe parcursul celor două zile, localnicii din cele trei sate ale comunei, Paleu, Săldăbagiu de Munte şi Uileacu de Munte, au participat în număr mare la toate manifestările, chiar dacă vremea nu a fost tocmai favorabilă. Ploaia i-a mai speriat din când în când pe petrecăreţi, însă aceştia nu s-au lăsat intimidaţi şi au rămas pe poziţii.
Evenimentele dedicate Zilei comunei Paleu au debutat sâmbătă, cu o competiţie de fotbal desfăşurată pe terenul FC Bioland din Paleu, unul dintre meciuri fiind disputat de consilierii comunei Paleu şi cei ai comunei Hosszúpályi - Ungaria, gazdele pierzând în faţa oaspeţilor. Şedinţa festivă a Consiliului Local şi cea dintre consilierii bihoreni şi comuna Hosszúpályi a fost momentul în care cele două localităţi au devenit, oficial, înfrăţite. Deschiderea festivă a manifestărilor a fost marcată printr-o expoziţie a unuia dintre fiii satului, pictorul Tikosi Zoltán, şi de lansarea celui de-al doilea volumul al monografiei comunei Paleu, aparţinând scriitoarei Csepregi Imola. După toate aceste activităţi, sărbătoarea s-a mutat în Săldăbagiu de Munte, unde organizatorii au pregătit un program artistic ce s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică. Primele care au urcat pe scenă au fost majoretele din Paleu, coordonate de Imre Julianna, urmate apoi de grupul de majorete al Centrului Cultural Hosszúpályi, coordonat de Ürveczki Anikó. Din program nu au lipsit nici copiii de la grădiniţa sau şcoala din Paleu, cei mici oferindu-le celor prezenţi un spectacol de cântece şi dansuri. Nu doar tinerii au fost prezenţi pe scenă la Zilele comunei, trupa de teatru amator a Asociaţiei pensionarilor din Hosszúpályi făcând parte dintre cei care au binedispus publicul. Au urmat, tot sâmbătă, spectacolele oferite de trupa de dans "Madstreet" din Aleşd, trupa de dans "Pay Girls" din Paleu, trupa "Tini Dance Center" tot din Paleu şi "Tini Dance Center" din Săcueni. Duminică, sărbătoarea a continuat cu un pogram artistic al grupelor de preşcolari din Săldăbagiu de Munte şi Uileacu de Munte, dar şi cu o demonstraţie de arte marţiale a clubului sportiv UAMT din Oradea. Seara, cei prezenţi au avut parte de o surpriză, o prezentare de rochii de mirese şi de gală a salonului Elly.
Pe tot parcursul sărbătorii, pe păşunea din Săldăbagiu de Munte au fost amplasate tarabe cu mici, bere şi răcoritoare, nelipsind nici bogracs-ul, toboganele gonflabile, maşinuţele etc. De asemenea, cei prezenţi au avut ocazia să testeze beneficiile utilizării centurii de siguranţă, într-un simulator aparţinând şcolii "West", prezentă la evenimentele din acest sfârşit de săptămână. Zilele comunei s-au încheiat cu concertele susţinute de "Elit" şi "Groovehouse" - Ungaria, singura care a stricat, din când în când, buna dispoziţie a celor prezenţi în Săldăbagiu de Munte fiind ploaia.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.