De la începutul acestei săptămâni, Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi" a îmbrăcat straie de sărbătoare. Apogeul manifestărilor a fost atins ieri, când în sala festivă a unităţii de învăţământ a avut loc omagierea patronului spiritual, sculptorul Constantin Brâncuşi.
Cadre didactice, elevi şi invitaţi de seamă s-au adunat ieri la amiază în sala festivă a Colegiului Tehnic "Constantin Brâncuşi" pentru a lua parte la activităţile dedicate sărbătoririi instituţiei de învăţământ. Alături de conducerea Colegiului s-a aflat cunoscutul sculptor conf. dr. Cornel Durgheu, şeful Inspectoratului Şcolar, Ioan Şereş, vice-preşedintele FSLI, prof. Gheorghe Blaj şi reprezentanţi ai comitetului părinţilor. "A intrat în tradiţia noastră ca în fiecare an să marcăm zilele şcolii în luna martie, ocazionate de ziua patronului nostru spiritual Constantin Brâncuşi. Acest eveniment a devenit pentru noi o adevărată sărbătoare, cu mari semnificaţii în viaţa şcolii şi a elevilor, din acest motiv are o mare importanţă şi se bucură de o trăire emoţională, căruia îi acordăm cinstea cuvenită", a precizat în alocuţiunea sa directorul Mihai Creţu. După discursurile rostite de către invitaţi, a urmat premierea elevilor care au participat la concursul de torturi intitulat sugestiv "Opere Brâncuşiene". În cadrul acestei competiţii echipajele participante s-au inspirat din operele sculptorului Constantin Brâncuşi. Astfel, au fost realizat torturi ce au înfăţişat Poartea Sărutului, Masa Tăcerii sau Sărutul. La final au fost premiate câte două echipaje din clasele participante. Locul I a fost ocupat de echipajele claselor a X-a B şi a XI-a C, locul II a revenit celor din clasa a XI-a A şi a IX-a C, iar locul trei a fost adjudecat de elevii claselor a X-a A şi a IX-a C. În cursul zilei de ieri au mai avut loc o expoziţie de icoane, dansuri sportive şi momente muzicale.