Viceprimarul Oradiei, mulţumit de stadiul lucrărilor din şcoli
Chiar dacă situaţia pe şantierele din unităţile şcolare nu este dintre cele mai fericite, totuşi Biro Rozalia, viceprimarul Oradiei, se declară mulţumită de stadiul lucrărilor. Zilele trecute, o vizită realizată pe la mai multe grădiniţe şi şcoli a scos la iveală faptul că lucrările nu au fost finalizate, iar în unele unităţi ele vor continua şi după începerea noului an şcolar.
La Grădiniţa nr. 20 din Rogerius activitatea de înlocuire a geamurilor la toate sălile de clasă şi holuri va continua în paralel cu procesul de învăţământ. La fel şi la Grădiniţa nr. 41 de pe Cantacuzino lucrările de împrejmuire nu a fost finalizată, în timp ce la Grădiniţa nr.14 de pe Matei Corvin, angajaţii Primăriei vorbesc doar de nefinalizarea spaţiului de depozitare a produselor de panificaţie şi lapte, deşi în realitate, aici au început doar de câteva zile şi amenajarea curţii interioare. De asemenea, angajaţii Administraţiei Imobiliare Oradea abia acum au descoperit că firma Dumexim, care a contractat lucrarea de împrejmuire a clădirii Şcolii cu clasele I-VIII "D. Cantemir" situată pe strada Sextil Puşcariu, nu a executat la termen lucrarea. Mai mult, lucrarea este de proastă calitate, stâlpii de beton montaţi neavând stabilitate. În schimb, la Şcoala cu clasele I-VIII "G. Coşbuc" de pe strada Eminescu, elevii vor fi nevoiţi să se mulţumească cu praful şi mizeria de la lucrările încă nefinalizate.
Acestei liste de unităţi şcolare i se mai adaugă o alta care cuprinde reparaţiile capitale, lucrări ce se întind pe mai mulţi ani. Astfel, lucrările la faţada Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" au ca termen de finalizare luna mai 2010. De asemenea, vor continua lucrările de amenajare începute la cantina Colegiului Tehnic "Mihai Viteazul", precum şi finalizarea lucrărilor la patru ateliere de la Grupul Şcolar "Andrei Şaguna". De asemenea, pe lista de finanţare este inclus şi Liceul de Artă. Toate aceste patru unităţi şcolare, primind printr-o hotărâre de Guvern din august, suma de 950.000 lei. "Faptul că am pierdut o lună din vară din lipsa banilor mă obligă să spun că sunt mulţumită de modul în care lucrările s-au derulat, în acest an, în unităţile şcoalre orădene", a conchis viceprimarul Biro Rozalia.
Pentru a exemplifica această mulţumire, reprezentanţii mass-media au fost invitaţi să viziteze două unităţi şcolare. La Şcoala cu clasele I-VIII "N. Bălcescu" au fost executate înainte de termen lucrările de înlocuire a geamurilor. Totuşi, şcoala nu are o sală de sport, nu are nici măcar posibilitatea să amenajeze într-o sală de curs un spaţiu adecvat, iar asfaltul din curtea şcolii este fisurat, plin cu gropi, impropriu pentru astfel de activităţi. La Grădiniţa nr. 45 de pe strada Aluminei lucrările interioare au fost în totalitate finalizate. Aici, constructorul mai are de finalizat lucrări la exteriorul clădirii, la trotuare şi spaţiul verde.
Chiar dacă per ansamblu reprezentanţii municipalităţii se declară mulţumiţi, cu un minim efort, se putea obţine un rezultat mult mai bun: adică toate lucrările în şcoli şi grădiniţe puteau fi finalizate cu mult înainte de începerea şcolii şi nu ca de fiecare dată, cu două trei zile înainte sau după începerea şcolii. În plus, calitatea lucrărilor lasă şi ea în unele situaţii de dorit, vina aparţinând tot angajaţilor Primăriei care tolerează acest fapt.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.