Universitatea din Oradea a inaugurat miercuri, 15 octombrie, Centrul de Transfer Tehnologic (CTT-UO), un proiect strategic dedicat cercetării, inovației și consolidării legăturilor dintre mediul academic și cel economic.

Alături de rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, la deschidere au fost prezenți primarul municipiului Oradea, Florin Birta, reprezentanții companiei Sandorlukacs Construct, precum și cadre didactice universitare, specialiști din domeniul tehnic. Evenimentul s-a bucurat de prezența prim-ministrului României, Ilie Bolojan, care a vizitat spațiile noului centru și laboratoarele de ultimă generație, dedicate domeniului Industry 4.0. Acesta a apreciat rezultatele proiectului inițiat în perioada în care ocupa funcția de primar al municipiului Oradea și a felicitat echipa de proiect pentru modul în care ideea de atunci s-a transformat într-un proiect de referință.

Rectorul Constantin Bungău a subliniat că ideea centrului a apărut în anul 2019, când Ilie Bolojan ocupa funcția de primar, și a prins contur datorită sprijinului constant al administrației locale. „CTT-UO va fi locul unde cercetătorii, profesorii, studenții și firmele pot colabora la proiecte de inovare, dezvoltare și transfer tehnologic. Dotările ne plasează pe primul loc în țară în domeniul fabricației pe segmentul Industry 4.0, făcând deja pași spre Industry 5.0”, a declarat rectorul.

La rândul său, primarul Florin Birta a subliniat importanța colaborării dintre administrația locală și mediul universitar, precum și rolul strategic al universității în atragerea investițiilor. „Mă bucur că deschiderea acestui centru de transfer tehnologic coincide cu inaugurarea Fabricii Stihl, o investiție de peste 125 milioane de euro. De ce spun acest lucru? Pentru că ori de câte ori un investitor vine în Oradea ne întreabă despre Universitatea din Oradea. Ei vor să aibă oameni pregătiți în toate domeniile, iar cine poate pregăti mai bine oamenii decât universitatea? Pentru ca universitatea să pregătească oameni, are nevoie de dotări și investiții. Cred că această investiție de top la nivel național va face diferența între Universitatea din Oradea și alte universități, iar aceasta va fi un mare plus pentru oraș. Un oraș nu se poate dezvolta fără o universitate puternică. Acum trebuie să trecem la următorul nivel: cercetare, transfer tehnologic și inovare. Acestea pot duce Oradea la un alt nivel de dezvoltare. Noi, ca administrație publică locală, vom continua să investim cât de mult putem în universitate, prin Parcul Științific și Tehnologic realizat de Consiliul Județean Bihor, care este partenerul nostru onest și al universității. Cred că aceasta este cheia succesului în învățământul universitar: parteneriatul între Primăria Oradea, Consiliul Județean și Universitatea Oradea. Trebuie să-i mulțumesc și domnului profesor Marcel Boloș, care, din funcția de director al ADR Nord-Vest, ne-a ajutat cu acest proiect, precum și domnilor Marius Moș și Ovidiu Guler, colegilor de la Direcția de Proiecte, și tuturor celor implicați în realizarea și finalizarea acestui proiect. Vă mulțumesc pentru parteneriatul pe care îl avem. Vă asigur de toată colaborarea și sprijinul nostru”, a declarat primarul Florin Birta.

Invitații și cadrele universitare au avut ocazia să viziteze laboratoarele centrului, unde specialiștii au prezentat echipamentele performante și aplicațiile inovatoare din domeniul Industry 4.0 și Internet of Things.

Proiectul „Dezvoltarea Centrului de Transfer Tehnologic al Universității din Oradea – Smart Industries” a fost finanțat prin fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2014–2020, având o valoare totală de 31.703.395 lei, din care 14.530.500 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Documentația proiectului a fost pregătită de Primăria Oradea, prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, iar implementarea a fost realizată de Universitatea din Oradea, în calitate de beneficiar.

Centrul include patru laboratoare de ultimă generație: laboratorul de fabricare mașini-unelte, dotat cu o mașină CNC laser cu 5 axe (DMG MORI), ce combină procesarea aditivă și substractivă, capabil să realizeze prototipuri cu aplicabilitate în industrie și domeniul biomedical; laboratorul de automatizări și robotică, echipat cu doi roboți industriali pentru manipulare și sudură MIG; laboratorul de calitate, dotat cu o cameră digitală de mare viteză (până la 100.000 cadre/secundă) și un microscop laser confocal pentru analiza suprafețelor; laboratorul industry 4.0 - componentă esențială a centrului, echipat cu trei servere, sisteme de calcul, unitate NAS (Network-Attached Storage) și module de comunicare care interconectează toate laboratoarele într-o infrastructură digitală integrată.

Prin implementarea proiectului, a fost construită o clădire modernă (S+P+1E), cu o suprafață utilă de 1.621,04 mp, amplasată în zona Campusului Universitar din Oradea. Clădirea include și săli moderne pentru workshop-uri, întâlniri și colaborări interdisciplinare.

Centrul are ca obiectiv creșterea numărului de transferuri tehnologice, a serviciilor oferite mediului economic și a parteneriatelor internaționale în domeniile de specializare inteligentă.

Centrul de Transfer Tehnologic „Smart Industries” este conceput ca un hub educațional și de cercetare menit să aducă împreună omul și tehnologia. Acesta pune accent pe procesele de lucru moderne, în special în industriile automotive și medicale, și facilitează colaborarea dintre mediul universitar, institutele de cercetare și întreprinderile mici și mijlocii. Spațiile moderne includ laboratoare, săli de conferințe, zone expoziționale și birouri dedicate cercetării și inovării, fiind deschise atât pentru institutele de cercetare supraregionale, cât și pentru companiile regionale interesate de colaborări tehnologice.