Când spui 90 de ani, vârsta pare matusalemică, dar când vezi un bărbat, ce-i drept, trecut de prima și chiar de a doua sau a treia tinerețe, încă în putere, cu mersul drept, fără baston, cu o ținută extrem de îngrijită,  cu privirea ageră, atent la  strada pe care se plimbă grăbit….

…. niciodată tacticos, care îi recunoaște pe ... cunoscuți , dar răspunde politicos la salutul trecătorilor care-l cunosc ei pe el și, când apoi îl vezi pe scenă, rostind, fără sufler, sute de versuri, cifra 90 nu mai înseamnă nimic. Persoana despre care vorbesc este actorul Eugen Țugulea. Da, incredibil, împlinește 90 de ani.

Venit la Oradea la douăzeci și doi de ani, din ținuturile mirifice moldovene, absolventul de abia ieșit de pe băncile Facultății de teatru a devenit, iată, ardelean... Anul  1955 este anul venirii lui la Oradea și el coincide, fericit, cu reluarea teatrului în limba română, după câțiva ani vitregi... Așadar și el este unul din ctitorii lăcașului de Stat, azi purtând numele iubit al Reginei Maria. Un artist care se confundă cu însăși instituția... ce mare lucru, ce fabuloasă coincidență...

Actorul, se știe, este elementul cel mai important al teatrului. Se poate face teatru fără decor, fără costume, fără muzică, fără recuzită, uneori chiar și fără vorbe, dar nu se poate face, categoric, fără Măria Sa, Actorul. Eugen Țugulea știe foarte bine acest lucru, dar, cu modestie, nu asocia cuvântul talent niciodată cu numele său. Vorbea de muncă, de efort, de inteligență chiar, de intuiție, de sensibilitate, de energia pe care o transmite, de dragoste  și adâncă înțelegere a limbii  în care rostește un actor textul pe scenă, dar niciodată de talent. Astăzi însă, îi putem spune, fără să ne mai contrazică: ai talent, Eugen,  chiar mai mult decât un talent obișnuit; de la școala lui Meyerhold ai învățat să dai întâietate acțiunii, pe urmă stării... de la Stanislavski, da, că și starea și inima au rostul lor în creația personajului, de la Peter Brook, vezi bine, că trebuie să fii mereu atent la ce se „citește” dincolo de cuvânt, care e „muzica” lui, care sunt sensurile la care trebuie să ajungi… Să crezi în puterea extraordinară a Cuvântului. De la Radu Penciulescu, încă din primii ani de joc și repetiții, ai învățat că în teatru trebuie să fii permanent în alertă și că a fi lider în spațiul scenic înseamnă a lăsa libertate de afirmare și colegilor tăi... Și, da, că mai mult decât talentul, e necesară pregătirea temeinică, antrenamentul permanent, iar eșecul face parte  și el din munca la scenă...

Și, de la toți cei care au slujit cu credință scena, ai învățat lecția cea mai de preț: aceea că actorul, artistul se cuvine, nu spun trebuie, dar se cuvine să fie preocupat de sănătatea morală, psihică și chiar  fizică a societății în care trăiește, dar și de libertatea ei. Și Eugen Țugulea a fost mereu și a rămas un cetățean responsabil, un om cu simțul civic ascuțit la maxim. Un artist care conferă cuvântului patriot, adesea demonetizat printr-o rea interpretare, sensul său cel mai autentic.

Voievod, funcționar umil, inginer, cerșetor sau clovn

Actorul a creat multe, foarte multe personaje, diverse caractere, topind în fiecare ceva din experiența lui de viață,  insuflându-le, cu credință, cu exigență, o identitate credibilă.  Un poet englez spune undeva că „toți actorii vor să joace Hamlet”. Se prea poate, dar eu știu că Eugen n-a râvnit acest rol. El a interpretat și roluri de mare întindere și roluri mici, cu aceeași credință și cu sentimentul lucrului bine făcut, știind că un spectacol e ca un joc de puzzle, în care  toate piesele trebuie puse exact la locul lor.  A fost, pe rând, Voievod, funcționar umil, filosof plin de viclenie cărturărească, a fost dascăl, a fost hoț la drumul mare, a fost doctor, inginer, cerșetor sau clovn...Mereu s-a contopit cu rolul, trecând cu brio testul antrenamentului permanent care pune la încercare ambiția autodepășirii.

Eugen Țugulea a și condus Teatrul orădean, vreme de 13 ani,  pe când în el trăiau, lucrau și se bucurau de munca lor, împreună, artiștii români cu cei maghiari.  Fără ifose de șef, fără părtinire, el a știut să pună măsură și echilibrul necesar, respectând înainte de orice, buna credință, bunul simț și valoarea.

Asprimea lui, austeritatea, afișate mai tot timpul,  pot să înșele; sub ele se ascunde, uneori tot mai greu, bucuria întâlnirii cu oamenii, dragostea nestăvilită  pentru semeni, mila,  dorința de a ajuta... Urăște lingușitorii, lăudăroșii, leneșii, mincinoșii, găunoșii, oamenii care nu-și țin cuvântul. Cel mai frumos cadou pe care ți-l poate face e o strângere puternică a mâinii și  o îmbrățișare plină de căldură.

Dar dacă actorul tot ne va oferi un nou spectacol de poezie, după ce în ultimii ani, aducându-ni-i în dar pe Michelangelo, pe Eminescu, pe Topârceanu,  pe Arghezi, pe Nichita Stănescu, pe Goga, pe Coșbuc, se cade să spunem că  pentru el Poezia rămâne cea mai plăcută oază, o insulă de lumină și bucurie, un refugiu în lumea magică, celestă. Intuind sinceritatea acestei iubiri de-o viață, Ion Caramitru, și el un imens iubitor și un rostitor de poezie cu virtuți rare, i-a acordat  lui Eugen Țugulea cel mai important Premiu UNITER, unul special pentru poezie.

Cătălina Buzoianu a dedicat Actorului o superbă Odă. Noi, în locul unei binemeritate Ode, îi mărturisim bucuria că, în furtunoasele treceri și petreceri ale atâtor mode și modele teatrale, el a rămas, ca o piatră, drept, vertical, credincios scenei, cuvântului frumos rostit, frumuseții fără asemănare, a poeziei bune. Cinstim azi un artist și un om al Cetății Oradea, un actor care și-a dedicat întreaga, lunga sa viață, scenei, poeziei, oamenilor. Actorul a fost și rămâne Sufletul (AMA) teatrului. Căci ce-ar fi teatrul fără actor? Un spațiu gol, un loc fără nume, căci numele Teatrului este chiar Actorul. 

La mulţi ani cu sănătate, actorule!