Piesa Dawn-Way a dramaturgului rus Oleg Bogaev încheie seria spectacolelor cu care a ieşit la rampă trupa Iosif Vulcan în stagiunea 2015-2016 şi menţine aceeaşi cheie, orientarea spre contemporan, care a fost vizibilă fie prin prisma textelor alese, fie prin prisma viziunilor care le-au dat viaţă.

 

Oleg Bogaev face parte din curentul denumit de ruşi "noua dramaturgie”, curent care pune accent pe problemele morale ale societăţii moderne, evidenţiate cu sarcasm şi umor negru, prin parabolă. Piesa Dawn-Way a fost pusă în scenă în România pentru prima dată de Radu Afrim, în 2011, la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi. Afrim, aşa cum relevă mărturiile cronicarilor, a pariat pe un mixt de stiluri şi curente, de la grotesc şi absurd la naturalism, realism şi oniric, a adus în scenă proiecţia video, s-a jucat cu sunetul live şi a creat un spectacol care, cu plusurile şi minusurile lui, a rămas de referinţă. Sigur că textul lui Bogaev, profund contemporan prin problematica pe care o abordează, prin limbaj şi prin tipologiile indicate, impulsionează teatrul modern, oferă libertate, creează premisele unui spectacol adaptat nevoilor pe care se prespune că le are publicul azi. Teatrul modern aglomerează metode de captare a atenţiei, este bombastic, are sclipici, surle şi trâmbiţe, riscul fiind ca mesajul, fie el interogativ sau declarativ, să se piardă în ambalaj. Este omul capabil să se salveze? Iată mesajul piesei scrise de Oleg Bogaev. O piesă în care, rând pe rând, oamenii, tipologii definite prin profesii sau statut (inclusiv marital), se întâlnesc cu îngeri. Sunt cupluri (de amanţi, deţinuţi, poliţişti, bătrâni, orbi, artişti etc.) care lovesc cu maşina un om şi aleg să nu salveze muribundul, de frica legii. Adevărata miză nu pare a fi  însă cea a omului pus faţă în faţă cu conştiinţa sa. Individul contemporan nu are probleme de conştiinţă, este un instinctual, o fiinţă primară care aplică legea junglei şi-şi salvează invariabil pielea. Şansa omului ar putea fi aceea de a admite că în faţa ochilor nu are un muribund, ci un înger. Un înger recognoscibil, cu aripi, cu pene albe, un înger dispus să-şi probeze veridicitatea existenţei prin palpabil. Astfel, dacă între a salva viaţa ta şi viaţa altui om nu ai dubii, în faţa miracolului de a atinge un înger, crezi sau te sustragi? În final, Bogaev lasă îngerul pe pământ şi oamenii fără răspunsuri. În Oradea, textul tradus de Elvira Platon Rîmbu a fost pus în scenă de regizorul Ştefan Iordănescu, care a mizat pe 17 actori în distribuţie, nume care sunt deja consacrate. Regizorul a făcut echipă şi cu Dorothea Iordănescu, scenografa spectacolului, a colaborat cu Ildiko Fogarassy, care a creat muzica, cu Lucian Moga, care a semnat Light Design-ul, şi cu grupul Light Motiv, pentru proiecţiile video. O echipă care avea toate premisele unui succes şi nu doar de casă. Spectacolul are ingrediente ale (post)modernismului. Sunt 14 piese de puzzle prezentate în stiluri diferite, s-a spart convenţia, s-a inclus privitorul în spectacol prin interacţiunea cu actorul şi prin ecleraj, s-a combinat ingenios proiecţia video cu muzica şi sunetul, s-au introdus acţiuni de tip brechtian, s-a mizat pe un vizual puternic, cu o cromatică vie. Fragmentele, luate individual, sunt coerente şi juste, fie că vorbim despre fiecare scenă în parte, fie că judecăm elemente separat, de la scenografie la actor. Sunt însă doar fragmente care, puse la un loc, nu asigură un întreg funcţional. Dawn-Way este un spectacol care trage publicul de mâini şi-i bagă degetele în ochi, dar uită până la final de ce dorea să-i atragă atenţia. Acel mesaj, acea miză care leagă, justifică şi convinge, nu există sau s-a rătăcit. Cu un comic superficial, cu găselniţe în loc de soluţii, cu trimiteri care sunt (încă) actuale, dar au fost catchy anul trecut (îngerul care-şi face selfie) sau cândva demult (talk show-ul preoţesc), spectacolul are puţine şanse să prindă exact la publicul ţintă al limbajului teatral contemporan. Este un spectacol care pare lung şi în care spaţiul, prin felul în care a fost utilizat, acoperă şi îngroapă în loc să evidenţieze şi să salveze. Se pierd astfel detalii - sunt curioasă câţi spectatori au văzut, altfel decât în poze, pantofii cu toc din picioarele orbului - ba chiar şi actori, ori teatrul exact actorul nu ar trebui să-l ascundă privirii. Dacă ar fi să notez câteva plusuri ale premierei din 13 aprilie, acelea ar fi: Denisa Vlad, Răzvan Vicoveanu, Petre Ghimbășan, Ion Ruscuț, Pavel Sîrghi, Andrian Locovei, Daniel Vulcu, Mihaela Gherdan, Adela Lazăr, Tiberiu Covaci, Anca Sigmirean, Lucia Rogoz, Eugen Neag, Corina Cernea, Gabriela Codrea, Elvira Platon Rîmbu și Andrei Sabău. Inegali - sunt totuşi 17 actori, cu vârste, registre şi experienţe diferite - dar categoric atuuri ale acestei montări. Cumva, la aplauze, acelaşi spaţiu neîmblânzit a înghiţit distribuţia, iar răsplata publicului s-a îndreptat, în lipsă de vizibilitate, spre scena goală. Putea fi acest Dawn-Way un hit? Fără îndoială, da. Va fi?