Deschiderea târgului va avea loc vineri, 3 octombrie, de la ora 16.00, în Parcul "Nicolae Bălcescu", momentul artistic fiind programat pentru ora 19.00, când vor urca în scenă membrii grupului vocal folcloric "Lioara", al Şcolii de Arte "Francisc Hubic", precum şi Marius Drăgan.

Muzică pe toate gusturile
A doua zi, 4 octombrie, de la ora 17.00, va evolua grupul "Meda Music", urmat de moment folcloric. Duminică, 5 octombrie, de la ora 16.00, este programat un spectacol în aer liber, susţinut de grupul folcloric "Feciorii Bihorului", Ansamblul folcloric din Bălnaca şi Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului". Acest program artistic va fi organizat în Parcul Bălcescu, cu ocazia Târgului pălincarilor, în aceeaşi perioadă, dar în alte locaţii, tot în cadrul Toamnei Orădene, urmând a se desfăşura şi alte evenimente cultural-artistice şi sportive.

Plăcinte coapte pe vatră
Menţionăm că la ediţia din acest an a târgului vor participa pălincari din localităţile: Ceica (Flore Vlad); Viişoara (Erdei Jeno); Hotar (Bujor Chirilă); Tulca (Florian Chişe); Roşia (Cristian Maliţa); Topa de Sus (Ioan David); Burzuc (Florian Popovici); Suplacu de Barcău (Gyorgy Andras) şi Biharia (Uri Zoltan). În plus, şi de această dată, va fi prezentă Societatea "Bekesy Palinka", din Ungaria. De asemenea, este posibil ca, în premieră, să vină şi Avrămuţ Câmpean, din Poienii de Jos, cu un stand cu plante medicinale, din care nu vor lipsi unguentele, unele chiar pe bază de alcool. "De ani buni, acest domn e prezent în staţiunile de la mare, cu un stand cu plante medicinale", spune Crăciun Parasca, consilier superior la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor. El a precizat că, şi la această ediţie a târgului, se va găsi pălincă de prună, dar şi de caise, mere, pere etc., precum şi afinată, şi vişinată. Bineînţeles, nu vor lipsi tradiţionalele plăcinte, preparate de familia Aurel şi Lucreţia Flutur, din Chişcău, Bihor.