Studenţii de ieri, absolvenţii de azi, magistraţii de mâine
Sala Casei de Cultură a Sindicatelor s-a dovedit a fi neîncăpătoare, ieri, la cursul festiv al absolvenţilor Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Oradea.
Robe, poze, pupături, bătăi pe umăr şi încurajări. De astea au avut parte ieri cei 130 de tineri care au urmat timp de patru, respectiv trei ani cursurile facultăţii. La cursul festiv cei care au luat cuvântul au fost decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Valentin Mirişan, şi profesoara Carmen Popa. Decanul facultăţii nu a dorit să ţină un curs obişnuit pentru a nu deveni plictisitor şi a ales să prezinte succint proiectul noului cod de procedură penală. Îmbrăcaţi în robe, cei peste 100 de absolvenţi ai specializărilor administraţie publică şi drept au intonat, la unison, imnul "Gaudeamus Igitur" şi şi-au aruncat pălăriile, iar la finalul cursului, fiecare absolvent a primit o diplomă de onoare. Studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Juridice sunt cei care au dat startul seriei de cursuri festive.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.