Stilul italian intră în casele orădenilor
Cunoscutul producător de mobilă italiană Berloni a ajuns în Oradea. În parteneriat cu firma autohtonă Romeur, Berloni a inaugurat un showroom amenajat la cele mai înalte standarde. La eveniment au participat reprezentanţi ai firmelor respective, cât şi vipuri locale.
Firma Berloni, un producător de mobilier cu renume în Italia, a adus pe piaţa românească un stil inovator denumit "show home concept", care le permite clienţilor să îşi configureze mobila dorită cu ajutorul calculatorului şi să o adapteze perfect la cerinţe dintre cele mai exigente. "Sunt extrem de onorat să inaugurăm acest showroom dotat la cele mai înalte standarde şi sunt convins că firma Berloni va fi excelent reprezentată pe piaţa românească prin grupul de afaceri Romeur, grup care, la rândul său, este un punct de referinţă în industria mobilei", a declarat Ioan Tulvan, director general Romeur. La deschiderea oficială a showroomului din partea producătorului italian a fost prezent Alessandro Cechinni, director comercial Berloni. "Dorim să aducem clienţilor orădeni designul fermecător şi calitatea ireproşabilă a produselor noastre. Acestea, îmbinate cu profesionalismul angajaţilor şi al partenerilor noştri, ne vor aduce atât nouă, cât şi clienţilor succesul şi satisfacţia dorite", a declarat invitaţilor Cechinni.
La deschiderea showroomului au participat în calitate de invitaţi viceprimarul Oradiei, Biro Rozalia, Ioan Micula, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, Viorel Micula, preşedinte al grupului de firme European Drinks, şi alţi membri marcanţi ai mediului de afaceri orădean.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.