Muzică populară, bucate alese și multă voie bună sâmbătă, 17 februarie, la ediția a IV-a a festivalului-concurs „D’ale porcului”. Competiția a fost disputată, fiind, în cele din urmă, câștigată de echipa condusă de primarul Cristian Laza şi viceprimarul Ştefan-Aurel Pătroc din Sînmartin.

 

Evenimentul s-a desfășurat, între orele 8.00-16.00, în parcarea ERA Shopping Park Oradea (Calea Aradului), invitat special fiind celebrul actor, rapsod şi om de televiziune Alexandru Pop, cunoscut ca „Văru’ Săndel”.

„Sper ca până la 1.00-2.00 să fie prezenți cel puțin 600.000 de oameni. Anul trecut au fost 645.000, i-am numărat eu”, a glumit Săndel. Cu greu, de glumă s-a prins și președintele Pásztor Sándor, care a ținut să sublinieze că județul are mai puțini locuitori decât a anticipat Văru’ că vor veni. „O fi vrut să demonstreze că știe câți locuitori are județul”, a spus amuzat unul dintre orădenii prezenți la eveniment.   

„Avem musafiri din Ungaria și îmi doresc ca orădenii care au uitat ce înseamnă acest tip de viață și ce gust au aceste bunătăți să le poată savura”, a mai spus președintele Consiliului Județean Bihor, Pásztor Sándor.

Primarul comunei Pomezeu, Ioan Șora, a subliniat că în competiție sunt multe comune noi și că le va arăta copiilor cum se pârjolea porcul, cu paie, în urmă cu 40 de ani.

„Marele trofeu al festivalului-concurs „D’ale Porcului” - 2018 a fost câştigat de comuna Sînmartin. Echipa condusă de primarul Cristian Laza şi viceprimarul Ştefan-Aurel Pătroc a învins „la mustaţă” echipa comunei Sântandrei, câştigătoarea ultimelor două ediţii. Într-un clasament neoficial, pentru locul al treilea juriul ar fi avut de ales între echipele Oşorhei şi Avram Iancu”, au subliniat organizatorii.

Echipa din Sântandrei, marea învinsă de anul acesta, s-a arătat nemulțumită de modul în care a fost jurizat concursul, în mai multe comentarii făcute pe o rețea de socializare.

 

Cei mai buni cârnaţi, caltaboşi și toroş

Potrivit noii grile de premiere, valabilă din acest an, juriul a premiat, separat, cei mai buni cârnaţi şi caltaboşi, cel mai bun toroş şi produs local.

Cei mai buni cârnaţi au fost făcuţi de echipa Girişu de Criş, urmată de Valea lui Mihai pe locul al doilea şi de Sânmartin şi Avram Iancu pe locul al treilea. În caltaboşi a excelat echipa Oşorhei, urmată de Avram Iancu şi Valea lui Mihai pe locul al doilea şi de Sântandrei şi Borş pe locul al treilea. Cel mai bun toroş a fost făcut de echipa Valea lui Mihai, urmată de Avram Iancu şi Sântandrei, la egalitate, respectiv de Oşorhei. La cel mai bun produs local s-a impus echipa Avram Iancu, urmată de Sântandrei şi Valea lui Mihai.

Premiile speciale ale juriului au fost acordate echipelor din localităţile maghiare Biharugra şi Körösnagyharsány, respectiv Ocolului Silvic „Sf. Maria” din Oradea.

Deja celebrul trofeu din lemn af festivalului-concurs a ajuns încă de sâmbătă seara la Primăria Sânmartin, unde va fi păstrat şi admirat pentru aproximativ un an.

Parteneri ai evenimentului au fost Nutrientul, ARDT, Proper Marketing&Events, Kogayon Studio, Virtual Craft, Primăria Municipiului Oradea, DSVSA Bihor, IJJ Bihor, IPJ Bihor, ISU Bihor, CNIPT Bihor, și II Covaci Ioan Restaurant.

Merită specificat că în acest an, accesul vizitatorilor în zona de concurs s-a făcut doar pe baza tichetelor de masă. Acestea au fost puse în vânzare la intrarea în zona de desfăşurare a festivalului, la prețul de 15 lei, iar pe baza lor s-au putut obține porţii de toroş, cârnaţi, caltaboşi, jumări, sarmale sau alte produse locale.

În plus, toţi vizitatorii festivalului au putut beneficia, gratuit, de măsurarea tensiunii arteriale şi a glicemiei sau de sfaturi privind sănătatea, la standul amenajat de unul dintre sponsorii evenimentului.

De asemenea, pe tot parcursul zilei, vizitatorii festivalului au putut participa la mai multe tombole, organizate de sponsori, pe scenă urcând ansambluri de dansatori, solişti vocali şi instrumentişti din Bihor.